Kievul dezminte creşterea nivelului radioactivităţii. Cine a pornit incendiul de lângă Cernobîl

cernobil
Agerpres

Autorităţile ucrainene au dat asigurări luni că nu s-a înregistrat nicio creştere a nivelului radioactivităţii ca urmare a incendiului izbucnit în urmă cu două zile într-o pădure din apropierea centralei de la Cernobîl.

Pompierii au continuat luni să se lupte cu flăcările care s-au întins pe aproximativ 20 de hectare în zona de excluziune ce înconjoară centrală unde, în 1986, a avut loc accidentul nuclear.

Şeful interimar al serviciului de inspecţie ecologică, Egor Firsov, anunţase duminică pe Facebook o creştere peste nivelul obişnuit a radiaţiilor în epicentrul incendiului. El şi-a însoţit mesajul cu o înregistrare video care arată un detector Geiger ce afişa un nivel de radioactivitate de 16 ori mai mare decât normalul.

Serviciul de stat pentru situaţii de urgenţă, care a mobilizat două avioane, un elicopter şi peste 100 de pompieri pentru a stinge incendiul, a declarat că nu s-a înregistrat nicio creştere a nivelului radioactivităţii.

"Nu este nicio creştere a nivelului radioactivităţii", a declarat luni, pentru AFP, purtătorul de cuvânt al serviciului de stat pentru situaţii de urgenţă, Olga Kozak, transmite Agerpres.

Citește și
VIDEO. Scene șocante: un deținut se furișează în spatele unei tinere și își dă pantalonii jos. Ce a urmat

Un răspuns negativ în privinţa înregistrării de valori anormale ale radioactivităţii, inclusiv în zonele atinse de incendiu, a venit şi din partea agenţiei guvernamentale însărcinată cu gestionarea zonei de excluziune Cernobîl.

"Aş vrea să vă liniştesc", a scris din nou pe Facebook luni Firsov. Valorile înregistrate corespund normelor, a dat asigurări el, contrar celor afirmate anterior.

Incendiul declanşat sâmbătă a fost provocat de un tânăr dintr-un sat situat în apropiere de Cernobîl şi care riscă până la cinci ani de închisoare pentru "distrugerea vegetaţiei", potrivit informaţiilor furnizate de poliţia regională.

Tânărul a dat foc "pentru a se amuza" iar apoi, din cauza vântului, nu a mai putut stinge focul, a precizat poliţia ucraineană.

Reactorul numărul 4 al centralei de la Cernobîl a explodat pe 26 aprilie 1986 contaminând, conform unor estimări, aproape trei sferturi din continentul european. După dezastru, autorităţile au evacuat sute de mii de oameni. Zona situată pe o rază de 30 de km în jurul centralei nucleare a rămas în cea mai mare parte abandonată.

Alte trei reactoare ale centralei au continuat să funcţioneze după tragedie. Ultimul a fost oprit în 2000, marcând sfârşitul întregii activităţi industriale de la Cernobîl.

Articol recomandat de sport.ro
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Dorinel Munteanu și-a bruscat un jucător: ”Trebuia să fiu și mai dur! Nu s-a uitat la mine!”
Citește și...
Primul urs polar observat în Islanda din 2016 a fost împuşcat de poliţie
Primul urs polar observat în Islanda din 2016 a fost împuşcat de poliţie

Un urs polar observat în Islanda pentru prima dată din 2016 a fost împuşcat imediat de poliţie, relatează vineri dpa.

Soldați israelieni filmați aruncând de pe acoperiș palestinienii uciși. John Kirby: imagini „profund tulburătoare”
Soldați israelieni filmați aruncând de pe acoperiș palestinienii uciși. John Kirby: imagini „profund tulburătoare”

Soldați israelieni au fost filmați aruncând de pe acoperiș cadavrele a trei palestinieni uciși, încărcându-le apoi într-un buldozer. IDF face anchetă, iar secretarul de stat american John Kirby consideră imaginile „profund tulburătoare”.

Țara din Europa care a reintrodus stagiul militar obligatoriu prin hotărâre de guvern. Cât vor petrece bărbații în armată
Țara din Europa care a reintrodus stagiul militar obligatoriu prin hotărâre de guvern. Cât vor petrece bărbații în armată

Serviciul militar obligatoriu a fost reintrodus vineri în Serbia, prin decizia Guvernului. Stagiul de pregătire va fi de 60 de zile pentru bărbați, urmate de alte 15 zile de exerciții militare.

Recomandări
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă
Băile minerale Telega, o minune a naturii, zac în paragină de zeci de ani. Au aceeași salinitate ca Marea Moartă

Băile minerale Telega s-au format acum 500 de ani și sunt cunoscute pentru cel mai înalt grad de salinitate din țară. Institutul Balnear Francez le-a plasat pe locul doi în Europa și pe locul cinci în lume.

Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme
Viitura care a inundat Budapesta va lovi România. Debitul Dunării este în creștere. Ce localități ar putea avea probleme

În România, autoritățile pregătesc mii de saci cu nisip pe care să îi transporte în zonele unde Dunărea ar putea face probleme.

"Amendamentul Iohannis" și jocurile de culise. De ce ar vrea PSD ca președintele să fie pe lista PNL la parlamentare

Inițiativa PNL, care i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare, naște controverse în instituțiile statului.