Jurnalista din Rusia care a criticat ofensiva din Ucraina a fost arestată

×
Codul embed a fost copiat

Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova, devenită celebră după ce a apărut în direct la televiziune cu o pancartă criticând ofensiva Moscovei în Ucraina, a fost arestată duminică în Rusia, au anunţat surse din anturaj şi avocatul acesteia, relatează AFP.

Nu a fost făcută nicio declaraţie oficială cu privire la motivele arestării ei, dar aceasta survine la câteva zile după ce Marina Ovsiannikova a manifestat lângă Kremlin, purtând o pancartă în semn de protest faţă de intervenţia militară în Ucraina şi preşedintele Vladimir Putin.

"Marina a fost arestată. Nu există informaţii despre locul în care se află", se arată într-un mesaj postat pe contul Telegram de anturajul jurnalistei.

Acest mesaj este însoţit de trei fotografii în care apare Marina Ovsiannikova, 44 de ani, fiind dusă spre o dubă albă de doi poliţişti după ce se pare că fusese oprită în timp ce se deplasa cu bicicleta.

Avocatul jurnalistei, Dmitri Zakhvatov, a confirmat agenţiei de presă Ria-Novosti arestarea, spunând că nu ştie unde a fost dusă clienta sa.

Citește și
Război fără sfârșit. Rusia anunță că va relua în forță atacurile pe toate fronturile din Ucraina
Război fără sfârșit. Rusia anunță că va relua în forță atacurile pe toate fronturile din Ucraina
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

"Presupun că are legătură într-un fel sau altul cu actul său de protest", a adăugat el.

Vineri, Marina Ovsiannikova a publicat imagini pe Telegram în care apare purtând o pancartă lângă Kremlin în semn de protest împotriva uciderii copiilor ucraineni, numindu-l pe Putin "ucigaş".

Pentru asemenea declaraţii jurnalista riscă teoretic urmărirea penală pentru publicarea de "informaţii false" şi "denigrarea" armatei, acuzaţii pasibile de pedepse grele cu închisoarea.

Ovsiannikova a devenit faimoasă în întreaga lume la mijlocul lunii martie, după ce a apărut la ştirile de seară pe platourile de filmare ale unui canal de televiziune pro-Kremlin, pentru care lucra atunci, purtând o pancartă care critica ofensiva în Ucraina şi "propaganda" mass-media controlate de putere.

Citește și: Război fără sfârșit. Rusia anunță că va relua în forță atacurile pe toate fronturile din Ucraina

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Tragedie în Rusia. Trei oameni au murit într-un accident de elicopter produs în peninsula Kamceatka
Tragedie în Rusia. Trei oameni au murit într-un accident de elicopter produs în peninsula Kamceatka

Trei persoane au murit într-un accident de elicopter care a avut loc în peninsula rusă Kamceatka.

Război fără sfârșit. Rusia anunță că va relua în forță atacurile pe toate fronturile din Ucraina
Război fără sfârșit. Rusia anunță că va relua în forță atacurile pe toate fronturile din Ucraina

Omenirea trece printr-un moment de cotitură comparabil cu sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial sau cu prăbușirea Uniunii Sovietice.  

Război în Ucraina, ziua 144. Rusia își întărește pozițiile defensive în sudul Ucrainei. Kievul luptă pentru Crimeea
Război în Ucraina, ziua 144. Rusia își întărește pozițiile defensive în sudul Ucrainei. Kievul luptă pentru Crimeea

ȘtirileProTV.ro transmit în format LIVE TEXT cele mai importante evenimente ale conflictului dintre Ucraina și Rusia:

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.