Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, s-a căsătorit în închisoare

Julian Assange
Pro TV

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, s-a căsătorit, miercuri, cu Stella Moris, în interiorul unei închisori cu regim înalt de securitate, printr-o ceremonie modestă, la care au participat doar 4 invitaţi, doi martori oficiali şi doi gardieni.

Julian Assange este închis în Marea Britanie, în timp ce autorităţile americane încearcă să obţină extrădarea sa pentru a fi judecat, informează Reuters, citată de Agerpres.

Împotriva sa sunt formulate 18 capete de acuzare privind vastul volum de date şi informaţii confidenţiale, înregistrări militare şi mesaje diplomatice care au fost făcute publice în urmă cu mai mult de un deceniu.

"Sunt foarte fericită şi foarte tristă. Îl iubesc pe Julian din toată inima şi mi-aş dori să fie aici", a declarat Stella Moris din exteriorul porţilor penitenciarului Belmarsh, după ceremonie.

Australianul în vârstă de 50 de ani se află în închisoarea din sud-estul Londrei încă din 2019. Anterior el a stat timp de 7 ani în sediul Ambasadei Ecuadorului de la Londra.

Citește și
Julian Assange
Un tribunal din Londra a decis că Julian Assange nu poate fi extrădat în SUA
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

În timpul şederii la ambasadă el a devenit tatăl a doi copii cu Stella Moris, o avocată cu mai mult de 10 ani mai tânără, pe care a cunoscut-o din 2011 când aceasta a început să facă parte din echipa sa de avocaţi. Relaţia lor a început din 2015.

Ceremonia succintă s-a desfăşurat în perioada în care sunt permise vizite în închisoare, iar după încheierea sa gardienii le-au cerut invitaţilor să părăsească imediat penitenciarul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Julian Assange poate fi extrădat în SUA. Decizia a fost luată de o instanță din UK
Julian Assange poate fi extrădat în SUA. Decizia a fost luată de o instanță din UK

Înalta Curte din Londra a dat vineri câştig de cauză Statelor Unite în apelul pentru extrădarea lui Julian Assange, fondatorul Wikileaks, informează Reuters.

Un tribunal din Londra a decis că Julian Assange nu poate fi extrădat în SUA
Un tribunal din Londra a decis că Julian Assange nu poate fi extrădat în SUA

Un tribunal din Londra a respins, luni, cererea de extrădare a fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, în SUA, din cauza unor probleme de sănătate mentală a acestuia - au decis judecătorii, potrivit BBC News.

Când va fi luată o decizie privind extrădarea lui Julian Assange. Anunțul judecătoarei britanice
Când va fi luată o decizie privind extrădarea lui Julian Assange. Anunțul judecătoarei britanice

Justiţia britanică va lua o decizie în privinţa cererii de extrădare a lui Julian Assange în SUA după alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, a anunţat vineri judecătoarea Vanessa Baraister, transmite AFP.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.