Explicația unui fost pilot britanic privind tragedia din Etiopia: „Un semnal de alarmă”

Fost pilot britanic
Pro TV

Investigatorii au găsit una dintre cutiile negre ale avionului prăbuşit duminică dimineaţă în Etiopia. Este de aşteptat ca dispozitivul să furnizeze indicii importante despre cauza tragediei.

Între timp, compania producătoare Boeing suportă primele consecinţe. Autoritatea Aviaţiei Civile chineze le-a cerut companiilor aeriene din această țară să nu mai permită decolarea aparatelor similare cu cel prăbuşit. Este al doilea avion 737 Max 8 care a căzut, în ultimele 5 luni.

Avionul aparţinând companiei Ethiopian Airlines, care efectua un zbor către Nairobi, s-a prăbuşit la 6 minute după decolarea de pe aeroportul din Addis Abeba. La bord se aflau pasageri din peste 30 de ţări, printre care 32 de kenyeni, 18 canadieni şi 7 britanici. Cel puţin 19 dintre victime colaborau cu Organizaţia Naţiunilor Unite, potrivit unui oficial ONU.

La locul accidentului, echipele de anchetă încearcă să recupereze rămăşiţele umane şi obiectele personale ale pasagerilor şi ale celor 8 membri ai echipajului.

Până când anchetatorii vor recupera cutiile negre ale aparatului, experţii în aviaţie nu pot decât să facă presupuneri.

Citește și
avion
Crater urias format in locul in care s-a prabusit avionul Boeing în Etiopia. GALERIE FOTO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mikey Kay, jurnalist şi fost pilot în Forțele Aeriene britanice: Sunt informaţii preliminare în acest stadiu, potrivit cărora aeronava a urcat până la altitudinea de 274 de metri după decolare, ceea ce pentru cei mai mulţi dintre noi, cei care am zburat se întâmplă în momentul în care rotile s-au ridicat de pe pistă şi flapsurile s-au închis. Este nevoie că ascensiunea sa se facă foarte rapid, pentru că avioanele să se ridice de pe pistă. Pentru noi, este un semnal de alarmă.”

Tragedia are multe elemente comune cu cea din octombrie anul trecut, în care un aparat de acelaşi tip a căzut în Marea Java, tot la câteva minute după decolare.

Mikey Kay, jurnalist şi fost pilot în Forțele Aeriene britanice: „Dacă ne gândim la prăbuşirea aparatului Lion Air din octombrie 2018, acel aparat era tot un 737 Max-8. Informaţia interesantă legată de acel accident , este o informaţie legată de senzorii unghiului de atac. Vă arăt imediat ce înseamnă. Aceasta este bordul de atac şi acesta este bordul de fugă. Dacă desenăm o linie între cele două şi curentul de aer, acel unghi care se creează se cheamă unghi de atac. Dacă unghiul de atac creşte prea mult, avionul pierde portanța.”

Modelul 737 Max-8 a fost dat în folosinţă în aviaţia comercială din 2017, iar aeronava care s-a prăbuşit avusese prima verificare de mentenanță, la începutul lui februarie. Compania Boeing a declarat că este profund întristată de tragedie şi că trimite la locul accidentului o echipă de specialişti.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cutiile negre ale avionului Boeing prăbușit în Etiopia au fost găsite
Cutiile negre ale avionului Boeing prăbușit în Etiopia au fost găsite

Cutiile negre ale cursei Ethiopian Airlines care s-a prăbușit duminică au fost recuperate de anchetatori, a anunțat presa locală citată de BBC News.

Crater urias format in locul in care s-a prabusit avionul Boeing în Etiopia. GALERIE FOTO
Crater urias format in locul in care s-a prabusit avionul Boeing în Etiopia. GALERIE FOTO

157 de persoane din peste 30 de țări au murit, duminică, în urma accidentului aviatic care a avut loc la 60 de kilometri de capitala Etiopiei, Addid Ababa.

A scăpat cu viață din tragedia din Etiopia pentru că a întârziat 2 minute la îmbarcare
A scăpat cu viață din tragedia din Etiopia pentru că a întârziat 2 minute la îmbarcare

Cel puțin 2 oameni consideră că au primit a doua șansă la viață după ce au ratat zborul operat de Ethiopian Airlines, care s-a transformat într-o tragedie.

Primele țări care suspendă folosirea avioanelor Boeing 737 Max 8, după tragedia din Etiopia
Primele țări care suspendă folosirea avioanelor Boeing 737 Max 8, după tragedia din Etiopia

Autoritatea aeronautică din China a solicitat tuturor companiilor aeriene care folosesc avioane Boeing 737 Max 8 să le oprească la sol, ca urmare accidentului aviatic din Etiopia, în urma căruia 157 de persoane și-au pierdut viața.

Modelul de Boeing prăbușit în Etiopia va intra și în flota Tarom
Modelul de Boeing prăbușit în Etiopia va intra și în flota Tarom

Modelul Boeing 737 MAX 8, care s-a prăbușit duminică în Etiopia, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Addis Abeba, va intra și în flota companiei naționale Tarom.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.