După Covid, China se luptă cu alte boli. Maladiile care fac ravagii în rândul populației

copii china
AFP

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a exprimat miercuri îngrijorarea cu privire la o creştere a numărului de boli respiratorii în China, unde în 2019 s-au raportat primele cazuri de COVID - şi a cerut populaţiei să "ia măsuri" pentru a se proteja.

"OMS a trimis o solicitare oficială Chinei pentru informaţii detaliate în legătură cu o creştere a bolilor respiratorii şi a focarelor de pneumonie semnalate la copii", se arată într-un comunicat publicat pe X, care recomandă "luarea de măsuri pentru a reduce riscul de boli respiratorii".

Aceste măsuri - deja cunoscute din timpul pandemiei Covid-19 - includ vaccinarea, distanţarea de bolnavi, izolarea acasă în caz de simptome, analize şi îngrijiri medicale dacă este necesar, precum şi purtarea unei măşti, dacă este cazul, o bună ventilaţie a spaţiilor şi spălatul pe mâini.

După ce autorităţile chineze şi presa din China au raportat o creştere a numărului de boli respiratorii, inclusiv focare de pneumonie nediagnosticată la copii în nordul Chinei, OMS a solicitat "informaţii epidemiologice şi clinice suplimentare, precum şi rezultate de laborator privind aceste focare raportate la copii".

Organizaţia "a solicitat, de asemenea, informaţii suplimentare cu privire la tendinţele recente în circulaţia agenţilor patogeni cunoscuţi, în special gripa, SARS-CoV-2 (virusul care dă naştere la Covid-19), RSV care afectează copiii şi Mycoplasma pneumoniae, precum şi cu privire la gradul de congestionare a sistemului de sănătate", se mai arată în comunicat.

Citește și
OMS
Scade perioada de izolare pentru COVID din recomandările OMS. Când trebuie purtată masca
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

OMS precizează că este în contact cu clinicienii şi cercetătorii prin intermediul parteneriatelor şi reţelelor sale tehnice existente în China, relatează AFP, citată de News.ro.

Organizaţia ONU a precizat că autorităţile chineze au atribuit această creştere a numărului de boli respiratorii ridicării restricţiilor privind Covid-19 şi circulaţiei agenţilor patogeni cunoscuţi. În cadrul unei conferinţe de presă din 13 noiembrie, autorităţile chineze au subliniat necesitatea de a îmbunătăţi supravegherea bolilor în unităţile sanitare şi în comunitate şi de a consolida capacitatea sistemului de sănătate de a gestiona pacienţii, potrivit OMS.

OMS nu precizează care a fost răspunsul Chinei la solicitarea sa de informaţii. Organizaţia a criticat în repetate rânduri autorităţile chineze pentru lipsa de transparenţă şi de cooperare în timpul pandemiei Covid-19, ale cărei prime cazuri au apărut în China la sfârşitul anului 2019. Această lipsă de cooperare a fost, de asemenea, denunţată de OMS şi de multe alte ţări în cadrul anchetei privind originile pandemiei, care nu a ajuns încă la o concluzie definitivă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Medicul Cristian Oancea: Circulă trei mutații de COVID. Masca n-a omorât pe nimeni, ne ajută să ne revenim mai repede
Medicul Cristian Oancea: Circulă trei mutații de COVID. Masca n-a omorât pe nimeni, ne ajută să ne revenim mai repede

Medicul Cristian Oancea atrage atenția că în România circulă trei mutații ale coronavirusului, într-un nou val. Din fericire, sunt forme ușoare, spune managerul Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara.

Scade perioada de izolare pentru COVID din recomandările OMS. Când trebuie purtată masca
Scade perioada de izolare pentru COVID din recomandările OMS. Când trebuie purtată masca

Perioada de izolare pentru persoanele infectate cu COVID scade, a decis Organizația Mondială a Sănătății. OMS recomandă, de asemene , și portul măștii în anumite situații.

Anunț despre obligativitatea purtării măștii de protecție. Rafila recomandă masca, dar nu garantează că va da rezultate
Anunț despre obligativitatea purtării măștii de protecție. Rafila recomandă masca, dar nu garantează că va da rezultate

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, recomandă populaţiei să poarte mască de protecţie în spaţiile închise aglomerate şi în mijloacele de transport pentru a limita răspândirea epidemiei de COVID-19.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.