Declaratia pilotului avionului care a luat foc după aterziarea forţată, la Moscova. Ce s-a intamplat in cabina

×
Codul embed a fost copiat

Înregistratorul datelor de zbor ale avionului Suhoi care a luat foc după aterziarea forţată, duminică seara la Moscova, a fost grav avariat.

Anunţul a fost făcut de autoritățile ruse, care analizează mai multe ipoteze în legătură cu dezastrul aviatic. Piloţii şi unii pasageri susţin că aparatul ar fi fost lovit de fulger.

În urma incendiului care a cuprins mare parte din fuselaj, au murit 41 de oameni. Iar mai mulţi pasageri au suferit arsuri grave.

Potrivit agenţiei de ştiri TASS, una dintre cutiile negre " a fost expusă la temperaturi ridicate și a fost grav avariată. Pe de altă parte, starea înregistratorului de voce din cabină este una satisfăcătoare. Datele din cele două cutii negre au fost copiate și urmează să fie analizate.

Denis Yevdokimov, pilotul zborului AFL1492 Aeroflot flight:
"Focul a izbucnit după aterizare, nu am avut incendiu la bord în aer. Un fulger a lovit aparatul, au fost o lumină albă şi un bang, iar avionul a trecut pe modul de energie minimă, fără computer de bord, am preluat controlul. Am pierdut comunicarea radio, pe care ulterior am reuşit s-o restabilim, dar numai intermitent".

Citește și
avion in flacari la Moscova, Suhoi Superjet 100 - 5
Pasagerii avionului care a luat foc la Moscova s-au grăbit să-și ia bagajele, în loc să fugă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe reţelele de socializare continua să circule speculaţii despre întârzierea evacuării aparatului din cauza celor care, în loc să se grăbească, zăboveau să-şi recupereze bagajele de mână. Pe de altă parte, unii supravieţuitori dau vina pe un pasager corpolent, care ar fi blocat coridorul.


Dmitry Kalinin, supravietuitor: "Nu ne-am călcat în picioare. A fost un oarece blocaj pe coridor începând cu rândul 10 până la ieşirea de urgenţă, dar nu am călcat unii peste alţii.
După aterizare, în două minute eram deja afară".

Pentru pasagerii răniţi grav următoarele zile sunt critice, pentru că arsurile suferite de aparatul respirator pot duce la infecţii şi alte complicaţii.

Matthew Chane, CNN Moscow: "Există bănuiala că autorităţile ruse ezita să ia această decizie pentru că Suhoi este primul aparat civil de zbor fabricat în Rusia după prăbuşirea URSS, un proiect susţinut de guvern, menit să demonstreze că ingineria aviatică rusească este mai puţin dependenta de importuri. Aşa că, pe lângă tragedia pierderii de vieţi omeneşti, accidentul este şi o lovitură pentru stima de sine a ruşilor".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un avion privat, cu 14 oameni la bord, s-a prăbușit. Pasagerii se întorceau de la un meci de box
Un avion privat, cu 14 oameni la bord, s-a prăbușit. Pasagerii se întorceau de la un meci de box

Un avion privat, la bordul căruia se aflau 14 persoane care se întorceau de la un meci de box, s-a prăbușit într-o zonă muntoasă din Mexic.

Pasagerii avionului care a luat foc la Moscova s-au grăbit să-și ia bagajele, în loc să fugă
Pasagerii avionului care a luat foc la Moscova s-au grăbit să-și ia bagajele, în loc să fugă

O stewardesă a povestit clipele de groază prin care au trecut pasagerii cursei aeriene Aeroflot, care a luat foc în zbor duminică, la scurt timp după decolarea de pe Aeroportul Şeremetievo din Moscova.

Posibila cauză a accidentului aviatic din Rusia, în care au murit 41 de oameni
Posibila cauză a accidentului aviatic din Rusia, în care au murit 41 de oameni

Anchetatorii ruși încearcă să afle cauzele tragediei aviatice în care au murit 41 de oameni, inclusiv copii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.