Atac sângeros al separatiștilor musulmani în Thailanda. Cel puțin 15 persoane au murit

Thailanda
AFP

Cel puţin 15 persoane au fost ucise marţi seară într-un atac atribuit rebelilor separatişti musulmani din sudul Thailandei, a anunţat un purtător de cuvânt al armatei, relatează miercuri AFP şi DPA.

Este unul dintre atacurile cele mai sângeroase din istoria acestui conflict care a însângerat sudul Thailandei în ultimii 15 ani şi care s-a soldat deja cu 7.000 de victime.

Un număr necunoscut de atacatori înarmaţi cu arme de foc şi grenade au pătruns într-un sat din provincia Yala şi au ucis 15 persoane şi au rănit patru, a precizat Kongcheep Tantrawanit pentru DPA. AFP, care citează un alt purtător de cuvânt, Pamote Prom-in, relatează că atacatorii au deschis focul asupra a două posturi de control. Douăsprezece persoane au fost ucise la faţa locului şi alte trei au murit la spital din cauza rănilor suferite, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt citat de DPA a mai precizat că prim-ministrul Prayut Chan-o-cha condamnă cu fermitate atacul şi le-a ordonat autorităţilor să-i captureze repede pe atacatori.

Cele trei provincii cele mai sudice din Thailanda - Yala, Narathiwat şi Pattani - sunt teatrul unei insurgenţe separatiste. Ţara din sud-estul Asiei este predominant budistă, dar cea mai mare parte a populaţiei din sud este musulmană.

Citește și
Masina Capcana
Atac sângeros cu maşină-capcană în Siria. Cel puțin 15 oameni au murit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Masacru într-o comunitate religioasă din Mexic. Șase copii au fost asasinați
Masacru într-o comunitate religioasă din Mexic. Șase copii au fost asasinați

Cel puţin trei femei şi şase copii aparţinând unei comunităţi mormone americane stabilite în nordul Mexicului au fost asasinaţi într-o ambuscadă, a anunţat una dintre rudele victimelor, transmite marţi AFP.

Atac sângeros cu maşină-capcană în Siria. Cel puțin 15 oameni au murit
Atac sângeros cu maşină-capcană în Siria. Cel puțin 15 oameni au murit

Cel puţin 15 oameni au fost ucişi, dintre care majoritatea copii, într-un atac cu maşină-capcană care a avut loc sâmbătă în oraşul sirian de frontieră Tal Abyad, care se află sub controlul forţelor turce, informează dpa.

Atac terorist în Mali. 53 de militari și un civil au fost uciși
Atac terorist în Mali. 53 de militari și un civil au fost uciși

Armata din Mali a suferit vineri una dintre cele mai puternice lovituri din ultimii ani, după moartea a 53 de militari şi a unui civil într-un "atac terorist" asupra unei tabere militare de la Indelimane, în apropiere de frontiera cu Nigerul.

Atac armat de Halloween. O fetiță de șapte ani a fost împușcată în timp ce colinda
Atac armat de Halloween. O fetiță de șapte ani a fost împușcată în timp ce colinda

O fetiţă în vârstă de șapte ani îmbrăcată în buburuză a fost împuşcată în piept, joi seara, în Chicago, în timp ce colinda de Halloween, potrivit unui anunţ al poliţiei locale citat de DPA.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.