86 de ONG-uri cer demisia judecătorilor Curţii Constituţionale din R. Moldova

protest moldova
Agerpres

Un număr de 86 de organizaţii neguvernamentale cer demisia tuturor judecătorilor Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, acuzaţi că au acţionat exclusiv în interesul unui partid politic, relatează duminică Radio Chişinău, conform Agerpres.

Platforma Naţională a Forumului Societăţii Civile din Parteneriatul Estic, din care fac parte 86 de organizaţii neguvernamentale din Republica Moldova, condamnă ultimele decizii ale Curţii Constituţionale din 7, 8 şi 9 iunie 2019 şi cere demisia judecătorilor.

Curtea Constituţională a interpretat termenul de trei luni de la care preşedintele ţării poate dizolva parlamentul ca echivalând cu 90 de zile, deşi orice termen exprimat în luni, potrivit regulii juridice generale, echivalează cu luna calendaristică. De facto, prin această interpretare, termenul în care parlamentul poate vota legi şi numi guvernul a fost redus de la 9 iunie la 7 iunie 2019, se menţionează în declaraţie.

ONG-urile mai subliniază că decizia Curţii Constituţionale a fost emisă spre sfârşitul zilei de lucru de 7 iunie 2019, adică chiar în ziua în care, potrivit Curţii, a expirat acest termen. Curtea Constituţională fusese sesizată cu privire la această chestiune încă din 22 mai 2019 cu solicitarea ca sesizarea să fie examinată cu prioritate.

De asemenea, Curtea a interpretat dreptul preşedintelui ţării de dizolvare a parlamentului drept obligaţie, fără să analizeze dacă au fost întrunite celelalte condiţii impuse de Constituţie (consultarea fracţiunilor parlamentare) pentru dizolvarea parlamentului. Pe parcursul zilei de 8 iunie 2019, Curtea Constituţională a emis două hotărâri, declarând neconstituţionale hotărârile parlamentului de alegere a preşedintelui parlamentului şi de nominalizare a premierului. Hotărârile au fost emise în mai puţin de o oră de la adoptarea actelor în cauză, care încă nu fuseseră semnate şi publicate. Niciun judecător independent nu poate anula un act pe care nu îl are în faţa sa. Mai mult, hotărârile Curţii Constituţionale din 8 iunie 2018 au fost adoptate fără audieri şi fără consultarea autorităţilor, cerinţe impuse chiar de Codul Jurisdicţiei Constituţionale.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La 9 iunie 2019, la solicitarea PDM din 8 iunie 2019, Curtea Constituţională l-a suspendat pe preşedintele în funcţie al ţării, acordându-i dreptul ex-premierului şi vicepreşedinte al PDM, Pavel Filip, să dizolve parlamentul. Această hotărâre a fost adoptată până la ora 10.30 dimineaţa, în lipsa autorităţilor şi a autorilor sesizării, într-o şedinţă care a durat mai puţin de cinci minute. Şedinţa nu a fost anunţată din timp şi nu se ştia nici despre depunerea acestei sesizări. Curtea Constituţională l-a suspendat pe preşedintele ţării, chiar dacă o solicitare oficială de dizolvare a parlamentului nu a fost depusă la Preşedinţie şi nu există un refuz oficial în acest sens. Anterior, preşedintele Igor Dodon a anunţat convocarea fracţiunilor parlamentare pentru 10 iunie 2019, pentru a discuta dizolvarea parlamentului.

Comportamentul Curţii Constituţionale din 7, 8 şi 9 iunie 2019 confirmă că aceasta şi-a compromis rolul constituţional, acţionând exclusiv în interesul unui partid politic, subliniază semnatarii.

În acest context, Platforma Naţională a Forumului Societăţii Civile din Parteneriatul Estic îndeamnă Curtea Constituţională să-şi revizuiască urgent hotărârile adoptate pe 7, 8 şi 9 iunie 2019 şi să revină în legalitate. În scopul restabilirii încrederii în Curtea Constituţională şi pentru stabilizarea situaţiei din ţară, îi îndemnăm toţi judecătorii constituţionali să demisioneze, adaugă autorii declaraţiei.

De asemenea, aceştia le solicită partenerilor internaţionali recunoaşterea legitimităţii parlamentului din legislatura a X-a, a guvernului învestit pe 8 iunie 2019 şi colaborarea cu autorităţile legal constituite ale Republicii Moldova, în vederea restabilirii dialogului politic din Moldova, detensionarea situaţiei şi respectarea voinţei poporului exprimată la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.