Un sfert din banii românilor se fac la negru. Suntem pe locul 4 în UE la economia neagră

×
Codul embed a fost copiat

Aproape un sfert din piața muncii este nefiscalizată, iar micile afaceri netaxate ajung să fie principala sursă de venit pentru mulți români.

Meșteri, persoane care fac curățenie în case sau cei care își închiriază, apartamentele, de pildă, fără contract, la ANAF sunt doar o parte.

Inclusiv unii angajatori preferă să plătească o mare parte din salarii în plic, spun analiștii, punând pe cartea de muncă a angajatului doar minimul pe economie.

Banii din economia neagră sau gri, dar și cei trimiși de rudele din străinătate, susțin consumul tot mai mare din România.

"- Cred că dintr-o placă de rigips rezolvăm, 4 milioane, ce să vă spun, mai mult nu pot să cer.
- Îmi dați și un bon fiscal, ceva, să decontez pe firmă?
- Nu, doamnă, eu sunt meseriaș pe stil vechi, vin, îmi fac treaba, plec, sărut-mâna, sunt particular de când mă știu
".

Citește și
muncitor strain
Numărul muncitorilor străini care lucrează în România s-ar putea dubla până la sfârșitul anului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mii de oameni își închiriază apartamentele, iar doritorii pot obține uneori un preț mai mic, fără contract.

Datele INS arată că în țara noastră sunt 1,5 milioane de români care spun că au loc de muncă, însă nu sunt înregistrați ca salariați.

Suntem pe locul 4 în UE la economia neagră

 

Fie sunt cei care au activități independente, care nu sunt fiscalizate, fie sunt cei care lucrează la negru. Cu o formă legală de lucru sunt înregistrați peste 5 milioane de români.

Ionuț Dumitru, fost președinte al Consiliului Fiscal: "Sarcina fiscală fiind destul de mare la salarii, se încearcă ascunderea acestor venituri. Fie nu se plătesc deloc taxe și impozite, fie să plătesc la gri- adică se plătesc suplimentar, la plic, suplimentar venituri care nu sunt impozitate".

Aceasta este, ceea ce numesc specialiștii, economia neobservată. Adică acei bani care circulă fără ca statul să îi vadă și să îi impoziteze. Tocmai din acest motiv, sunt greu de cuantificat.

Estimările Fondului Monetar Internațional ne-au poziționat, în 2018, pe locul 4 la capitolul economie neagră la nivel european, cu aproape mai mult de un sfert dintre venituri nefiscalizate.

În România, peste 1,5 milioane de români au salariul minim pe economie, de 2.300 de lei, iar la nivel european avem unul dintre cele mai mici venituri de acest tip, de cinci ori mai mic decât în Luxemburg.

Datele INS arătau anul trecut și că unul din trei români trăia în sărăcie, ocupând astfel locul doi în Uniunea Europeană.

Bineînțeles că statisticile oficiale nu conțin și veniturile obținute la negru sau banii trimiși de rudele din străinătate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Guvernul crește numărul muncitorilor străini acceptați în România. Încă 25.000 au fost admiși
Guvernul crește numărul muncitorilor străini acceptați în România. Încă 25.000 au fost admiși

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, suplimentarea cu 25.000 a contingentului de lucrători din afara UE care pot solicita drept de muncă în acest an în România.

Numărul muncitorilor străini care lucrează în România s-ar putea dubla până la sfârșitul anului
Numărul muncitorilor străini care lucrează în România s-ar putea dubla până la sfârșitul anului

În jur de 50 de mii de muncitori străini ar putea lucra în România, până la finalul lui 2021.

Cele mai căutate locuri de muncă remote și cum poți să fii mai productiv atunci când lucrezi de oriunde
Cele mai căutate locuri de muncă remote și cum poți să fii mai productiv atunci când lucrezi de oriunde

Telemunca a devenit un lucru obișnuit după un an și jumătate de pandemie, iar o parte dintre angajați nu mai doresc să se întoarcă la birou.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.