Şeful MOL avertizează că decizia Ungariei de a plafona preţul carburanţilor ar putea provoca o penurie

Benzina
Shutterstock

Plafonul introdus de autorităţile ungare la preţul carburanţilor ar trebui ridicat deoarece va conduce, "mai devreme sau mai târziu", la o penurie în aprovizionare, a declarat duminică seara directorul general al grupului petrolier MOL, Zsolt Hernadi.

Potrivit lui Hernadi, Ungaria se confruntă cu o situaţie "extrem de periculoasă" în condiţiile în care plafonarea preţurilor la carburanţi a stimulat consumul."Apare întrebarea cât timp poate dura situaţia aceasta?", a spus Hernadi într-un interviu pentru postul de televiziune ATV, preluat de Reuters.

MOL, care deţine cea mai mare reţea de benzinării din Ungaria, a cerut şi în trecut eliminarea plafonului la preţul carburanţilor. Acest plafon, care a fost introdus în luna noiembrie a anului trecut, fixează o limită de 480 de forinţi (1,20 dolari) pentru litrul de benzină şi motorină.

Guvernul condus de Viktor Orban a introdus acest plafon, care conform planurilor actuale ar urma să înceteze la finele lunii octombrie, în ideea de a proteja consumatorii de efectele inflaţiei, care a atins cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii. Ulterior, Guvernul de la Budapesta a decis că de preţurile plafonate vor beneficia numai automobilele înmatriculate în Ungaria, o decizie care a provocat o dispută cu Uniunea Europeană.

Luna trecută, MOL a decis să limiteze, la 50 de litri pe zi, cantitatea de combustibil care poate fi achiziţionată în fiecare zi la benzinăriile sale de automobilele înmatriculate în Ungaria, înjumătăţind practic limita anterioară.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Duminică, Zsolt Hernadi a mai spus că Ungaria ar trebui să înceapă să stocheze carburanţi încă de pe acum deoarece 65% din capacităţile rafinăriei MOL din Ungaria urmează să fie oprite în luna august pentru lucrări de mentenanţă în timp ce rafinăria MOL din Slovacia nu funcţionează în prezent şi urmează să fie repornită după data de 20 iulie, când se vor încheia lucrările de mentenanţă. Din aceste motive, refacerea stocurilor va fi mai lentă decât se preconiza, ceea ce înseamnă că MOL va cere autorităţilor ungare să elibereze o parte din rezerva strategică de carburant a ţării, a precizat Hernadi.

Luna trecută, Gergely Gulyas, directorul de cabinet al premierului ungar, a spus că în condiţiile în care lanţurile globale de aprovizionare nu mai sunt la fel de sigure ca înainte, o penurie de carburant nu poate fi exclusă. Dar Gergely Gulyas a spus că o astfel de penurie este puţin probabilă având în vedere că Ungaria are rezerve de carburant suficiente pentru o perioadă de până la şase luni.

Grupul MOL, companie internaţională integrată de petrol, gaze naturale, petrochimie şi retail, cu sediul central în Budapesta, are operaţiuni în peste 30 de ţări, 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi controlează trei rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia.

De asemenea, compania deţine o reţea de aproape 2.000 de staţii de servicii în zece ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000 de lei şi 10.000 de lei.

Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern
Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern

Este oficial. Creșterea salariului minim pe economie, de la 1 iulie, vine la pachet cu o sumă mai mare scutită de taxe. 300 de lei nu vor fi taxați, a decis Guvernul.  

Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”
Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”

Mișcare importantă pe piața financiară. Una dintre cele mai mari bănci a ajuns la un acord și va prelua un fond de pensii private. Intră astfel și pe acest segment.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.