Hidroelectrica lucrează la o aplicație de mobil pentru clienți, pentru plăți și transmiterea indexului

×
Codul embed a fost copiat

Facturile întârziate de luni de zile vor ajunge la începutul lunii februarie. Este anunțul facut de reprezentații companiei Hidroelectrica.

În cazul in care se vor simți copleșiți, oamenii vor avea posibilitatea să achite plățile restante și în rate, însă trebuie să trimită o cerere.

Plăți eșalonate permit și restul furnizorilor. Fiți extrem de atenți atunci cand transmiteți indexul. În unele cazuri, facturile ajung să fie calculate greșit, pentru că datele nu sunt corecte, avertizează furnizorii.

După ce și-a triplat numărul de clienți în ultimul an, datorita tarifelor mici, Hidroelectrica, unul dintre cei mai mari producători de energie din țară, NU a emis încă facturile pentru populație.

Pe grupurile de Facebook create de clienti, oamenii se întrebă când urmează să primească prima factură, mai ales că unii dintre ei așteaptă din iunie. Adelina, de exemplu, s-a transferat la Hidroelectrica în octombrie.

Citește și
Bogdan Văduva
Cum a evoluat piața de energie în plină criză. Expert: „Listarea Hidroelectrica va fi un pas major şi transformaţional”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Adelina Badea, client Hidroelectrica: ”Am sunat la un call center, este un număr dedicat, mi s- a spus că trebuie să aștept până se vor emite facturile – nu au menționat nicio dată , nici ei nu știau. Având în vedere că este pe 3 luni de zile, va fi o factură mare.”

În total, Hidroelectrica are aproximativ 500.000 de locuri de consum. Cei mai mulți dintre clienții au migrat la compania de stat anul trecut. Și acum, online sau la ghișeele producătorului, sunt înregistrate aproximativ o mie de cereri noi de transfer, zilnic.

Clientă Hidroelectrica: ”Am sunat ieri, am stat jumătate de oră în telefon, ca să îmi poate să îmi răspundă un operator să îmi spună că se reglementează sistemul de facturare. ”

Hidroelectrica a implementat un nou sistem informatic de facturare, iar reprezentantii companiei lucrează inclusiv la o aplicație mobilă, astfel încât clienții să își trimită indexul și să facă plățile mai ușor.

Bogdan Badea, președinte Hidroelectrica: ”Facturile se transmit zilnic , sunt calupuri de zeci de mii de facturi care se transmit. În februarie, în principiu, estimăm că se intră în normalitate cu toți clienții, sperând să nu mai fie și alte modificări legislative. Procesul de facturare a început de anul trecut – deja lucrurile se fac automatizat.”

În cazul altor companii, facturile nu au întârzieri atât de mari, însă unele sume sunt exorbitante. Lucrurile se complică atunci când furnizorul debrașează locul de consum, în cazul în care factura NU este plătită la timp. I s-a întâmplat unui bărbat de 90 de ani din Capitală. A primit în noiembrie o factură de peste 10.000 de lei, însă NU și-a verificat cutia poștală.

Demetrea Manolescu, fiica bătrânului: ”Eu fiind plecată de Crăciun și Anul nou, m-am întors ieri – și când m-am întors , el avea deja lumina oprită. Au sunat niște domni, s-au recomandat de la ENEL și au sunat la interfon, tata le-a deschis și ei au scos siguranța din panou, de la apartamentul lui.”

Într-un răspuns pentru Știrile PRO TV, reprezentanții Enel Energie Muntenia susțin că a fost vorba de o eroare de transmitere a indexului autocitit de către client, pe care o vor rezolva rapid.

În plus, reprezentații companiei le transmit clienților să verifice cu atenție indexul, înainte să îl transmită, astfel încât să fie evitate momentele neplăcute.

Dacă facturile întârzie prea multe luni și sumele sunt foarte mari, puteti să le plătiți și în rate. De exemplu, la Hidroelectrica, găsiți pe site o cerere tip, unde trebuie să completate datele personale, dar și informații legate de facturile pentru care cer plata eșalonată.

Aceasta va fi împărțită în maximum șase rate lunare și egale, iar fiecare transă va fi plătită împreună cu factura curentă.

La fel procedați și dacă vă numărați printre cei 3 milioane de clienți ENEL. Atenție, însă. În acest caz, pentru plata eşalonată trebuie să achitaţi un avans de 30% din valoarea totală a facturii și apoi transmiteți cererea scrisă, împreună cu copia dovezii de plată și o copie a actului de identitate.

În paralel, și autoritatea de reglementare în domeniul energie promite o nouă campanie de informare a clienților care vor să își schimbe furnizorul. În ultimul an, instituția a primit aproximativ 40.000 de sesizări și reclamații, aproape dublu față de anul anterior.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Clienții Hidroelectrica vor putea plăti facturile întârziate în rate, în maximum șase tranșe lunare. Cum vor putea face asta
Clienții Hidroelectrica vor putea plăti facturile întârziate în rate, în maximum șase tranșe lunare. Cum vor putea face asta

Clienții Hidroelectrica vor putea plăti facturile întârziate mai multe luni, în rate. Oamenii vor avea posibilitatea să achite sumele restante în maximum șase tranșe lunare, care vor fi împărțite în mod egal, dacă vor trimite furnizorului o cerere.

Cum a evoluat piața de energie în plină criză. Expert: „Listarea Hidroelectrica va fi un pas major şi transformaţional”
Cum a evoluat piața de energie în plină criză. Expert: „Listarea Hidroelectrica va fi un pas major şi transformaţional”

România a devenit o ţară importatoare de energie electrică, arată datele oficiale din 2021, cu o creştere a nevoii de import în primele nouă luni ale anului 2022.

Directorul Hidroelectrica îndeamnă populația să economisească energie: „Trebuie să fim mai cumpătați
Directorul Hidroelectrica îndeamnă populația să economisească energie: „Trebuie să fim mai cumpătați"

„Este cel mai secetos an din ultimii zece. Trebuie să fim mai cumpătați". Este declarația directorului Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din țară.

Ce înseamnă listarea Hidroelectrica. Marius Dan, Fondul Proprietatea: “Nu are nicio legătură cu prețul energiei”
Ce înseamnă listarea Hidroelectrica. Marius Dan, Fondul Proprietatea: “Nu are nicio legătură cu prețul energiei”

Hidroelectrica se pregătește de listare pe Bursa de Valori București, anul viitor. Compania este extrem de importantă pentru România, pentru că asigură până la o treime din producția de energie electrică a țării.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.