Semințele de in pot fi la fel de nocive ca fumatul. Cum le consumăm corect

×
Codul embed a fost copiat

În contabilitatea primară, avem întrări și ieșiri. Păstrăm abordarea, dar schimbăm domeniul: biologia. Să facem calculele: tragem un fum de țigară, intră direct în plămâni, organe foarte mari prin comparație cu restul.

Același fum de țigară iese din corp prin excreție, adică prin urină. Cea mai afectată este vezica urinară - suferă mai mult decât plămânii în urma acestui proces. Agresiunea asupra acestui organ micuț apare și dacă sunteți nefumător, dar inhalați de la altul.

Andreea Groza, corespondent: “Toate rețetele de viață sănătoasă, să spunem, ne indică să folosim semințe de in într-o banală salată. Ne luăm astfel grăsimi bune alături de fibre. Corect! Sau să adăugăm semințe de in în pâine. La fel de corect! Semințele de in însă, consumate ca atare, ne fac din start fumători!”

Universitatea de Medicină și Farmacie, specialitatea Farmacognozie, adică știința plantelor.

Prof. univ. dr. Cerasela Gard, Facultatea de Medicină și Farmacie: “Sămânța de in are o mică substanță care în organism se descompune și eliberează un rest de moleculă care împiedică oxigenarea celulară. Astfel, se dezvoltă în organism niște compuși și crește nivelul unor derivați în sânge și urină, astfel încât la analize persoană poate fi considerată cel mai înrăit fumător. Sunt niște tiocianati care cresc în urină și sânge similar fumătorilor!”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Înainte de consum, semințele ar trebui ținute minimum o jumate de ora în apă. În urma reacției, substanțele toxice sunt eliberate în aer. Abia apoi le puteți integra în tot felul de preparate. Și sunt benefice.

Acum, rămânem la compușii dintr-o țigară. Și ne referim atât la fumătorii activi, cât și la cei pasivi, de cele mai multe ori copii, din păcate. Fumul de țigară intră prin plămân și se duce în sânge prin alvelolele pulmonare. Tuburile respiratorii sunt tapetate cu cili. Aceștia împing impuritățile, dar și mucusul spre exterior.

Dr. Marius Ioan Balea, medic pneumolog Spitalul Colentina: “Prima leziune a fumului de țigară e pe acești cili care nu se mai mișcă cum trebuie. Mucusul începe să se adune. Apoi, nu mai există celule cu cili, există celule comune, ca cele din gură. Acestea nu-și mai controlează creșterea și apare tumora.”

Megem la medicul urolog, care operează zilnic tumori în vezica urinară.

Dr. Victor Cauni, medic primar urolog: “Dacă desfacem aceste alveole pulmonare, suprafața lor totală, avem câțiva metri pătrați și iese din vezica urinară, care ar suprafața unei palme. Deci toxicitatea acestor substanțe este mai mare pe uroteliu, pe mucoasa care tapetează aparatul urinar, decât în plămân. Noi, în Spitalul Colentina, operăm în fiecare zi un polip vezical dat de fumat, o tumoră vezicală dată de fumat. Primul semn care atrage atenția la fumător e urinatul cu sânge, fără durere. Orice polip trebuie considerat malign, în experința mea am văzut doar doi polipi vezicali benigni.”

De aceea, fumătorul activ ori pasiv trebuie să își facă anual o ecografie totală de abdomen, care vizualizează și vezica. Acești polipi sunt curabili în stadii incipiente. Se operează endoscopic.

Andreea Groza, corespondent: “Casa unor fumători, chiar aerisită, de asemenea, mașina unor fumători, chiar aerisită – în orice spațiu în care s-a fumat se strâng așa-numiții alcaloizi care, culmea, sunt mai periculoși decât fumul direct!”

Țineți cont, așadar, mai ales dacă în jur sunt și copii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
De ce nu este bine să fumăm și să mâncăm lactate după intervenții în cavitatea orală
De ce nu este bine să fumăm și să mâncăm lactate după intervenții în cavitatea orală

Fară produse lactate fermentate - după intervenții chirurgicale la nivelul cavitații orale. Aceasta deoarece bacteriile, bune de altfel, pot produce tulburări în vindecarea rănilor.

Tiroida și sarcina. De ce trebuie mama să-și facă examene endocrinologice înainte și după sarcină
Tiroida și sarcina. De ce trebuie mama să-și facă examene endocrinologice înainte și după sarcină

La începutul sarcinii, tiroida fetală nu funcționează. Pentru o bună dezvoltare a fătului, acesta trebuie să ia hormonii tiroidieni de la mamă. Dacă mama are o problemă, și el suferă.

CSID. Ce boli ascunde inflamarea ganglionilor. Care sunt cei mai periculoși
CSID. Ce boli ascunde inflamarea ganglionilor. Care sunt cei mai periculoși

CSID. Ne palpăm ganglionii în zona gâtului, axilă ori inghinal. Vom descoperi formațiuni ovalare, care reacționează ușor la orice infecție localizată. Şi vă recomandăm să îi palpaţi când sunteţi la duş.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.