Zeci de mii de oameni sunt așteptați la cel mai mare festival din vestul țării pe aerodromul Cioca

×
Codul embed a fost copiat

Tehnologia, arta, muzica și teatrul s-au regăsit la cel mai mare festival din vestul țării, Flight Festival, care are loc la Timișoara.

Aproape 40 de mii de oameni sunt prezenți pe aerodromul Cioca în cele trei zile ale festivalului.

Seara, pe cele trei scene au urcat artiști de renume naționali și internaționali.

Iar ziua oamenii au putut să sară cu parașuta, să zboare cu avioane de agrement sau cu balonul cu aer cald.

Oameni de toate vârstele au fost prezenți ieri la cea de a patra ediție a Flight Festival, care are loc pe Aerodromul Cioca de lângă Timișoara.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Vlad Garboni, cofondator Flight Festival: "Ne-am propus anul acesta pentru prima oară să scoatem în evidență patrimoniul cultural al orașului, evenimente culturale combinate cu tehnologia."

Până la lăsarea serii, oamenii se pot bucura de zboruri cu avionul sau de salturi cu paraşuta de la 3 mii de metri înălţime, dar şi de teatru, artă și tehnologie.

Timp de 15 minute, cei care nu au rău de înălțime, pot admira orașul de sus. O astfel de experiență costă între 150 și 350 de lei în funcție de tipul avionului.

Paul Togănel, pilot: ”Sunt avioane de mici dimensiune care pot fi folosite și ca și avioane de agrement și ca și avioane de școală.

Unii au fost la prima experiență de acest fel.

Bărbat: "Prima oară cu un avion așa mic”.

Bărbat: ”Abia așteptăm să zburăm, să vedem cum arată totul de sus”.

Trei scene de muzică au fost amplasate pe aerodrom. O scenă mare și două secundare, cu muzică techno şi retro.

Bugetul festivalului este de 750 de mii de euro. 90 la sută din încasări și din sponsorizările celor 35 de parteneri.

Ovidiu Megan, cofondator Flight Festival: ”Biletul pe trei zile a fost 250 de lei, iar biletul pe o zi 99 de lei”.

Aproximativ 40 de mii de persoane participă la cele trei zile ale festivalului.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Doi bărbați prinși în flagrant de polițiștii sub acoperire în timp ce încercau să vândă un kilogram de droguri
Doi bărbați prinși în flagrant de polițiștii sub acoperire în timp ce încercau să vândă un kilogram de droguri

Doi bărbați au fost prinși în flagrant de polițiști sub acoperire, cărora încercau să le vândă aproximativ un kilogram de droguri pentru 42 de mii de lei.  

Scene rupte din filmele de acțiune. Un bărbat a amenințat cu pistolul un șofer de autobuz și l-a forțat să meargă cu viteză
Scene rupte din filmele de acțiune. Un bărbat a amenințat cu pistolul un șofer de autobuz și l-a forțat să meargă cu viteză

S-au derulat scene tensionante în orașul american Atlanta. Un bărbat a deturnat un autobuz, cu tot cu șofer și pasageri.  

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.