Voiculescu: În urma deciziilor precipitate, România a comandat iraţional vaccinuri fără număr

Vlad Voiculescu
Agerpres

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu salută anchetarea de către DNA a modului în care România a achiziţionat vaccinurile anti-COVID.

El afirmă că decizia de a le comanda a fost luată de premierul Florin Cîţu şi comunicată Comisiei Europene fără a se ţine cont de opinia Ministerului Sănătăţii.

"În urma deciziilor precipitate, tot prin decizia lui Florin Cîţu, România a comandat iraţional vaccinuri fără număr, a cumpărat doze peste necesar şi a ajuns în situaţia de a vinde şi dona mai multe milioane de vaccinuri decât orice altă ţară din Europa: nu din raţiuni umanitare, ci pentru că altfel ar fi expirat. Sper să aflăm din ancheta DNA şi felul în care au fost distribuite aceste doze. Românii chiar trebuie să ştie. Pentru că, dacă nu ar mai simţi că sunt prostiţi şi minţiţi constant, poate-ar avea ceva mai multă încredere în cei care le cer imperativ şi tot mai răstit să se vaccineze", a scris Voiculescu pe Facebook

Fostul ministru menţionează că în luna martie i s-a reproşat că s-ar fi opus unei achiziţii suplimentare de vaccinuri, dar că la momentul respectiv a transmis în cadrul şedinţei de guvern, precum şi într-un memorandum elaborat de Ministerul Sănătăţii că există deja un număr mare de doze comandate, în raport cu toate scenariile de imunizare.

"Decizia de a comanda vaccinurile a fost luată de viitorul fost premier şi comunicată Comisiei Europene (pentru că a fost vorba de o achiziţie la nivel european) fără a se ţine cont de opinia ordonatorului de credite (adică cel care plătea) iar acesta era Ministerul Sănătăţii. Am cerut ca această practică de a decide pe bugetul aflat în răspunderea mea, fără a fi consultat, să înceteze. Aveam deja un număr mare de vaccinuri comandate, în raport cu toate scenariile vis-a-vis de campania de vaccinare - fără a fi lăsaţi să ne implicăm de la nivelul Ministerului Sănătăţii, în niciun fel, în campania de comunicare sau în alte acţiuni care să îmbunătăţească această campanie. Pentru achiziţia de vaccinuri deja antamată de viitorul fost premier, Ministerul Sănătăţii avea nevoie de sume suplimentare cel târziu la rectificarea bugetară; în martie, bugetul anual al MS fusese deja pus pe butuci prin deciziile premierului", scrie Voiculescu.

Citește și
mosteanu citu
USR PLUS: "Din minciună în minciună, campania de vaccinare a eșuat în România. Principalul responsabil: Florin Cîțu."
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

În tot acest timp, achiziția vaccinurilor anti-covid, este investigată de procurorii anti-corupție. DNA a anunțat, că a început de curând, urmărirea penala in rem și investighează posibile acuzații de abuz în serviciu, și obținerea de foloase necuvenite.

Până acum, nu au fost oferite detalii despre această anchetă, ce urmărește posibile încălcări ale procedurilor legale de achiziție, și nici despre persoanele vizate.

Însă, potrivit unor surse oficiale, sunt cercetate toate importurile de vaccinuri făcute de România, în pandemie, indiferent de producător.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ușoară creștere a numărului de persoane vaccinate, la o zi după anunțul referitor la Loteria Vaccinării
Ușoară creștere a numărului de persoane vaccinate, la o zi după anunțul referitor la Loteria Vaccinării

Aproape 15.700 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore.

USR PLUS:
USR PLUS: "Din minciună în minciună, campania de vaccinare a eșuat în România. Principalul responsabil: Florin Cîțu."

USR PLUS a postat, marți, pe Facebook, un clip în care apar, cronologic, toate declarațiile premierului Florin Cîțu despre campania de vaccinare și valul patru. Concluzia USR PLUS: campania de vaccinare a eșuat, iar responsabil este Florin Cîțu.

DNA anchetează ”in rem” achizițiile de vaccinuri anti-Covid
DNA anchetează ”in rem” achizițiile de vaccinuri anti-Covid

DNA anchetează felul în care autoritățile au achiziționat vaccinurile anti-Covid, de la declanșarea pandemiei până în prezent.

Când începe vaccinarea anti-Covid cu a treia doză. Noi detalii oferite de Valeriu Gheorghiță
Când începe vaccinarea anti-Covid cu a treia doză. Noi detalii oferite de Valeriu Gheorghiță

Imunizarea împotriva COVID-19 se poate efectua simultan cu celelalte tipuri de vaccinuri care sunt incluse în programul naţional în domeniu sau pentru grupele populaţionale la risc, precum cel antigripal.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.