Un bărbat infectat cu coronavirus a plecat de la spital cu taxiul. Ce a urmat

A fugit din centrul de carantină pe o frânghie improvizată din cearșafuri. Pentru a doua oară
StirilePROTV

Procurorii din Suceava au deschis un dosar penal în cazul unui bătrân de 79 de ani, diagnosticat cu infecţie cu noul coronavirus.

El a plecat de la spital cu un taxi, deşi medicii stabiliseră ca el să fie transportat la domiciliu cu o ambulanţă specială, transmite Agerpres.

"În fapt, s-a reţinut că, la data de 29.03.2019, unei persoane de sex masculin din localitatea Văratic, oraş Salcea, judeţul Suceava, în vârstă de 79 ani, diagnosticat cu infecţie COVID-19, datorită evoluţiei favorabile a bolii, i-au fost întocmite documentele de externare din Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava - Secţia de Boli Infecţioase, i-a fost prescris tratamentul medicamentos şi i s-a pus în vedere să aştepte, pentru a fi transportat la domiciliu cu o ambulanţă specială şi însoţit de echipajul medical. Potrivit actului de sesizare, acesta nu s-a conformat situaţiei impuse de către medicul curant şi, fără acordul personalului medical, a părăsit incinta Secţiei de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava şi a plecat către localitatea de domiciliu cu un autoturism taxi", se arată într-un comunicat al Parchetului.

Poliţia Oraşului Salcea efectuează în acest caz cercetări, in rem, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

Citește și
coronavirus italia
Când se va termina pandemia în Italia? Experții au calculat prima zi fără infectări
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 31 martie. 837 de noi decese în Italia în ultimele 24 de ore
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 31 martie. 837 de noi decese în Italia în ultimele 24 de ore

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 31 martie. La nivel mondial au fost raportate peste 800.000 de cazuri de infectare cu coronavirus și peste 35.000 de decese.

Când se va termina pandemia în Italia? Experții au calculat prima zi fără infectări
Când se va termina pandemia în Italia? Experții au calculat prima zi fără infectări

Când se va încheia epidemia de coronavirus în Italia? Este întrebarea la care încearcă să răspundă cotidianul Corriere della Sera, bazându-se pe estimările analiștilor italieni.

Ministerul Justiției vrea mai multă mâncare de Paști pentru deținuți. Ce vor primi
Ministerul Justiției vrea mai multă mâncare de Paști pentru deținuți. Ce vor primi

Deținuții vor primi mai multă mâncare de Paști, după ce normele de hrană le vor fi suplimentate, în contextul restricțiilor impuse de starea de urgență. Aceștia vor avea în plus cozonac, suc și carne, în valoarea de 8,26 lei/zi.

Opere de artă, recreate în izolare. Unde au fost expuse
Opere de artă, recreate în izolare. Unde au fost expuse

Un muzeu din California a lansat o provocare inedită oamenilor aflați în izolare la domiciliu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.