Detalii infiorătoare în cazul bărbatului găsit incendiat pe un câmp de Buzău. Ar fi fost ucis chiar de prietenul său

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat de 55 de ani, din comuna Podgoria, Buzău, este suspectat că și-ar fi ucis un vecin în vârstă de 67 de ani, după care a încercat să ardă cadavrul, apoi l-a aruncat pe un câmp de la marginea localității.

Culmea este că cei doi se pare că erau prieteni. Suspectul a fost reținut de polițiști şi dus la audieri.

Crima s-a petrecut în urmă cu două zile, când bărbatul de 67 de ani a mers acasă la suspect pentru a potcovi caii. Cei doi au petrecut mai multe ore împreună, iar soția bărbatului a mers la casa suspectului pentru a-l chema acasă. Acesta a spus că mai rămâne pentru o vreme. De atunci nu s-a mai știut nimic despre el. A doua zi familia l-a dat dispărut, iar pe fir au intrat polițiștii.

Vecină: "S-a dus la el și a spus ‘Tu mi l-ai omorât’ și a zis ... a început să tremure, a venit, ne-a anunțat și pe noi, după aia a anunțat poliția și seara l-a căutat."

După ce l-ar fi omorât pe bărbatul de 67 de ani, suspectul ar fi încercat să ardă cadavrul, apoi l-a dus cu o căruță la marginea localității. Trupul neînsufleţit a fost găsit de polițiști pe un câmp. Criminaliștii au cercetat zona și au strâns probe. Localnicii se miră de cele întâmplate între doi prieteni.

Citește și
crima medias
Femeia înjunghiată în gât la Mediaș, ucisă de un tânăr german care credea că face parte dintr-o etnie pe care nu o suportă
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Localnică: „I-o fi dat una cine știe cum și l-a adormit și ce o fi zis ca să scape de cadavru... se întâmplă și de astea. Cică se împăcau foarte bine amândoi.”

Suspectul de 55 de ani este cunoscut ca fiind un om violent atunci când bea. Din cauza comportamentului său, soția și copii l-au părăsit. Este posibil ca, pe fondul consumului de alcool, între cei doi bărbați să fi izbucnit un conflict spontan care ar fi degenerat, iar după ce a văzut ce a făcut, suspectul a vrut să scape de cadavru.

Dumitru Popa, fostul socru: „Când le bea era violent, a fost beat când l-a dat soția afară pe poartă, să plece acasă și bătaie, a venit fata vânătă aici.”

Suspectul a fost reținut de polițiști și a fost condus la audieri. Procurorii vor să afle exact cum s-au petrecut lucrurile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un bărbat din Bihor a fost omorât la comanda soției sale. Femeia ar fi plătit un interlop ca să îl ucidă pe bărbat
Un bărbat din Bihor a fost omorât la comanda soției sale. Femeia ar fi plătit un interlop ca să îl ucidă pe bărbat

Film de groază în Bihor. Procurorii au bănuiala că un bărbat de 45 de ani, ar fi fost omorât la comanda soției sale, dar și a unei verișoare care avea o relație amoroasă cu femeia.

Femeia înjunghiată în gât la Mediaș, ucisă de un tânăr german care credea că face parte dintr-o etnie pe care nu o suportă
Femeia înjunghiată în gât la Mediaș, ucisă de un tânăr german care credea că face parte dintr-o etnie pe care nu o suportă

Un adolescent de 17 ani, cetățean german, a șocat comunitatea din Mediaş, printr-o crimă sângeroasă. Tânărul ar fi înjunghiat o bătrână de 74 de ani, doar pentru că bănuia că face parte dintr-o etnie pe care el nu o suportă.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.