Ultimele imagini FILMATE, cu Răzvan Ciobanu în viață, la Mamaia

×
Codul embed a fost copiat

Continuă să apară informaţii noi din ancheta declanşată în urma accidentului în care şi-a pierdut viaţa creatorul de modă.

Cu câteva ore înainte de tragedie, Răzvan Ciobanu a fost filmat de camerele de supraveghere ale unui restaurant din Mamaia, în timp ce se plimba pe terasa localului.

Unii martori susţin că era debusolat şi, la un moment dat, ar fi intrat în bucătăria restaurantului, aparent fără nici un motiv.

Deşi există informaţii că designerul trecea printr-o perioadă complicată, anchetatorii exclud varianta unui gest extrem.

Analizele care vor fi făcute la Institutul de Medicină Legală Mina Minovica vor clarifica dacă substanţele interzise descoperite în corpul creatorului de modă i-au influenţat în vreun fel comportamentul.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Testele sunt însă destul de complexe şi rezultatele sunt aşteptate abia peste câteva săptămâni.

Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit luni dimineaţă, după ce maşina pe care o conducea pe DJ 226, între localităţile Năvodari şi Săcele, a părăsit carosabilul şi a intrat în mai mulţi copaci.

Răzvan Ciobanu a fost înmormântat joi.

 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cazul Răzvan Ciobanu. Ce arată datele înregistrate de calculatorul de bord al maşinii
Cazul Răzvan Ciobanu. Ce arată datele înregistrate de calculatorul de bord al maşinii

Răzvan Ciobanu, copilul teribil al modei româneşti a fost înmormântat joi la doar 43 de ani. Creatorul de modă şi-a pierdut viaţa în a doua zi de Paşte - într-un teribil accident rutier petrecut în judeţul Constanța.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.