Tineri filmați în timp ce furau biciclete. Hoții au acționat în mijlocul zilei

×
Codul embed a fost copiat

Doi tineri au fost filmați în timp ce furau trei biciclete din curtea unui bloc, ziua în amiaza mare!

Scena s-a petrecut în comuna Florești din județul Cluj, iar în imagini se vede cum cei doi stau la gard, de unde zăresc bicicletele. Mai întăi, sună la interfon și, după ce văd că nimeni nu raspunde, trec la fapte. Rând pe rând, unul dintre ei ia câte o bicicletă și o duce complicelui, care sta lângă gard.

Totul se petrece într-un ritm destul de lent, semn că cei doi nu se tem că ar putea fi zăriți de trecători. În final, păgubitul a anunțat Politia, iar oamenii legii îi caută acum pe făptași.

Prejudiciul a fost estimat la câteva sute de lei. Cei doi riscă un dosar penal pentru infracțiunea de furt calificat.

Polițiștii recomandă ca proprietarii să își asigure bicicletele cu sisteme anti-furt.

Citește și
CFR Călători va introduce vagoane speciale pentru biciclete. Pe ce rute vor circula
CFR Călători va introduce vagoane speciale pentru biciclete. Pe ce rute vor circula
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Proiect privind Codul Rutier. Se reglementează circulația cu trotinetele și bicicletele
Proiect privind Codul Rutier. Se reglementează circulația cu trotinetele și bicicletele

Ministerul de Interne vrea să modifice Codul Rutier, astfel încât să limiteze la 30 de km/h viteza cu care circulă bicicliştii și cei cu trotinete electrice.

CFR Călători va introduce vagoane speciale pentru biciclete. Pe ce rute vor circula
CFR Călători va introduce vagoane speciale pentru biciclete. Pe ce rute vor circula

CFR Călători va introduce vagoane speciale pentru biciclete, care vor circula în special pe rutele turistice spre mare și munte, dar și către marile orașe din țară.

Bănci pentru odihnă montate pe mijlocul pistelor de biciclete, în Mangalia
Bănci pentru odihnă montate pe mijlocul pistelor de biciclete, în Mangalia

Ciclismul cu obstacole poate fi un nou sport pe litoralul românesc. Pe pistele de biciclete amenajate recent în zona stațiunii Saturn au apărut mai multe bănci pentru odihnă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.