Tarifele la electricitate și gaze vor fi plafonate și compensate până în 2023. Cât vei plăti de la 1 aprilie

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul va adopta săptămâna aceasta un set de soluţii care includ plafonări şi compensări ale preţurilor la energie electrică şi gaze naturale pentru un an, începând cu 1 aprilie, a anunţat, luni, prim-ministrul Nicolae Ciucă.

"Guvernul va adopta, în această săptămână, pachetul de măsuri care să reducă presiunea generată de facturile la energie şi gaze naturale. Vom interveni în sprijinul economiei româneşti printr-un set de soluţii care includ plafonări şi compensări ale preţurilor la energie şi gaze naturale, pentru un an de zile, începând cu 1 aprilie. Pentru un consum de până la 100 de kwh pe lună, românii vor plăti 0,68 de lei/kwh, iar pentru un consum cuprins între 100 şi 300 de kwh vor plăti 0,8 de lei/kwh. La gaz, preţul practicat pentru gospodării va fi de 0,31 de lei/kwh. Cu excepţia marilor consumatori, care vor avea pachete dedicate de ajutor de stat, toate companiile româneşti vor beneficia de un preţ fix la energia electrică de 1 leu pe kwh, TVA inclus, şi 0,37 lei/kwh pentru gaz, TVA inclus", a declarat Ciucă, la Palatul Victoria.

 

Prim-ministrul a adăugat că Guvernul are discuţii cu Comisia Europeană pentru a continua şi în acest an sprijinul acordat marilor consumatori, precum combinatele chimice sau cele din industria de prelucrare de materii prime.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Măsurile pe care le luăm vor proteja populaţia şi economia, prevenind riscurile unei creşteri accentuate a preţurilor şi a inflaţiei. Guvernul este alături de cetăţeni şi de mediul de afaceri, pentru a proteja locurile de muncă şi stabilitatea economică", a afirmat Nicolae Ciucă.

Şeful Executivului a reiterat, totodată, că România este bine aprovizionată din punct de vedere alimentar. "Sunt în permanentă legătură cu ministrul Agriculturii şi cu producătorii români de alimente, reprezentanţii reţelelor marilor magazine. România este bine aprovizionată, stocurile noastre asigură toate bunurile de care avem nevoie. Fermierii şi agricultorii noştri au tot sprijinul Guvernului pentru pregătirea acestui an agricol", a transmis Ciucă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică

Elevii care comit abateri grave vor putea fi suspendați sau exmatriculați, chiar și până în următorul an școlar, dacă Statutul elevului și regulamentul unităților de învățământ va fi adoptat de Ministerul Educației.

Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă

Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău - Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău.

Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă
Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă

Românii și-au schimbat părerea - atunci când îi întrebi ce le-ar asigura o viață de calitate.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.