Tânăra desfigurată și abandonată într-un bloc din București ar fi prostituată, iar agresorul un client. Starea victimei

×
Codul embed a fost copiat

Individul care ar fi bătut îngrozitor o tânără, în Centrul Vechi al Capitalei, a fost prins de polițiști. Victima lui, desfigurată în urma loviturilor primite, este internată la spitalul Universitar, în stare gravă.  

Victima este și acum intubată, în secția de terapie intensivă a spitalului Universitar. Starea ei este foarte gravă, susțin surse medicale. Tânăra are răni pe tot corpul, așadar vorbim despre un atac foarte violent.

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor. Cercetările au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei.

Surse apropiate anchetei spun că cel mai probabil tânăra se prostitua, iar cel care a bătut-o ar fi fost un client.

Polițiștii au studiat imaginile surprinse de camerele de supraveghere duminică dimineața în jurul orei 5, în zona Centrului Vechi.

Citește și
mars impotriva violentei domestice
Marș pentru victimele violenței domestice în opt orașe din România. „Cerem protecție și siguranță pentru femei”
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

„A lovit-o în repetate rânduri, cu o intensitate deosebit de mare”

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalului Bucureşti au afirmat, luni, că bărbatul care a agresat o femeie în Centrul Vechi al Capitalei a lovit-o în repetate rânduri, cu o intensitate mare, în special în zona capului, folosind corpuri dure. Anchetatorii au precizat că femeia a avut noroc că nu a murit din cauza rănilor suferite, ea fiind salvată şi de îngrijirile medicale primite, iar acum se află în afara oricărui pericol.

“La data de 24.02.2024, în jurul orei 03:30, în timp ce se afla în scara unui bloc situat în Centrul Istoric din mun. Bucureşti, sector 3, inculpatul, un bărbat în vârstă de 23 de ani, cetăţean moldovean, a lovit-o pe victimă în repetate rânduri, în special în zona capului, folosind corpuri dure, cu o intensitate deosebit de mare. Victima, o femeie în vârstă de 26 de ani, a suferit un traumatism craniocerebral, traumatism cranio-facial grav, hematoame epicraniene şi o fractură, care au necesitat internarea de urgenţă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti”, au precizat procurorii.

Ei au mai afirmat că în prezent starea victimei este una stabilă.

“Acţionând în modul arătat mai sus, autorul a acceptat posibilitatea suprimării vieţii victimei, rezultat care nu s-a produs datorită hazardului şi îngrijirilor medicale de specialitate”, a menţionat sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cazurile de violență domestică, în creștere. Poliția a intervenit la peste 70.000 de cazuri în 2023
Cazurile de violență domestică, în creștere. Poliția a intervenit la peste 70.000 de cazuri în 2023

Poliţiştii au intervenit în primele 9 luni ale anului la 79.442 de cazuri de violenţă domestică, fiind înregistrate 43.425 de infracţiuni, în creştere cu 4,9% faţă de perioada similară a anului trecut, scrie Agerpres.

Marș pentru victimele violenței domestice în opt orașe din România. „Cerem protecție și siguranță pentru femei”
Marș pentru victimele violenței domestice în opt orașe din România. „Cerem protecție și siguranță pentru femei”

Numărul cazurilor de violență domestică este în creștere în țara noastră, arată ultimele date ale autorităților.

 

Brazilianul Antony, bănuit de violenţă domestică, exclus din lot pentru meciurile cu Bolivia şi Peru
Brazilianul Antony, bănuit de violenţă domestică, exclus din lot pentru meciurile cu Bolivia şi Peru

Confederaţia braziliană (CBF) a anunţat excluderea lui Antony de pe lista de jucători a lui Fernando Diniz pentru următoarele două meciuri ale Seleçao. Jucătorul este acuzat de violenţă domestică.

 

Momentul în care o poliţistă din SUA a împuşcat mortal un bărbat de culoare, după ce a confundat un marker cu un cuțit. VIDEO
Momentul în care o poliţistă din SUA a împuşcat mortal un bărbat de culoare, după ce a confundat un marker cu un cuțit. VIDEO

O polițistă din Denver a împușcat mortal un bărbat de culoare, de 36 de ani, care ținea în mână un marker pe care aceasta l-a confundat cu un cuțit. Oamenii legii primiseră o reclamaţie de violenţă domestică făcută de un vecin.

Misterul unui profesor de biologie. Ce s-a întâmplat cu el cu doar două zile înainte să aibă înfățișare la tribunal
Misterul unui profesor de biologie. Ce s-a întâmplat cu el cu doar două zile înainte să aibă înfățișare la tribunal

Un profesor din California, acuzat de violență domestică, a fost dat dispărut după ce a plecat într-o excursie în Washington și nu s-a mai întors.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.