Tânăr de 18 ani, reţinut pentru mai multe furturi comise în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui

spital
Shutterstock

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reţinut de poliţişti pentru furt calificat în formă continuată după ce ar fi sustras bani şi bunuri din incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Vaslui au stabilit faptul că, în perioada 30 septembrie - 14 octombrie 2023, tânărul bănuit de comiterea faptelor ar fi pătruns fără drept şi ar fi sustras, din diverse incinte ale unităţii medicale, sume de bani şi bunuri de valoare.

"Ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Vaslui au luat faţă de tânărul cercetat măsura reţinerii, pe o perioadă de 24 de ore.

Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive", precizează sursa citată.

Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a tânărului.

Citește și
alina loredana
Familia fetei ucise la Mangalia de cea mai bună prietenă cere criminalei daune morale uriașe: ”Prea mult și-a bătut joc”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dumitru Buzatu rămâne în arest preventiv, după ce Tribunalul Vaslui a decis să prelungească măsura
Dumitru Buzatu rămâne în arest preventiv, după ce Tribunalul Vaslui a decis să prelungească măsura

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită de către DNA, rămâne în arest preventiv, după ce Tribunalul Vaslui a decis, miercuri, să prelungească măsura în cazul său.

Familia fetei ucise la Mangalia de cea mai bună prietenă cere criminalei daune morale uriașe: ”Prea mult și-a bătut joc”
Familia fetei ucise la Mangalia de cea mai bună prietenă cere criminalei daune morale uriașe: ”Prea mult și-a bătut joc”

Familia Alinei, fata din Vaslui ucisă la Mangalia de cea mai bună prietenă a sa, Loredana, cere criminalei daune morale de 200.000 de euro.

 

Interlopul Puiu Mironescu, condamnat la 15 ani închisoare pentru terorism, la un pas de eliberare condiţionată
Interlopul Puiu Mironescu, condamnat la 15 ani închisoare pentru terorism, la un pas de eliberare condiţionată

Judecătoria Vaslui a admis, marţi, cererea de eliberare condiţionată a interlopului nemţean Ioan Dumitru (Puiu) Mironescu şi propunerea formulată de Comisia pentru liberare condiţionată a penitenciarului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.