Statul român ar putea plăti despăgubiri de până la 6,7 miliarde de dolari în procesul pentru aurul de la Roșia Montană

roșia montană
StirilePROTV

Valoarea totală actualizată a despăgubirilor solicitate de Gabriel Resources în dosarul arbitral internaţional deschis împotriva României, legat de proiectul minier aurifer de la Roşia Montană, ar putea avea un prag maximal de 6,7 miliarde de dolari.

Asta nu înseamnă că acest prag se va regăsi în decizia care va fi publicată de către Curtea de Arbitraj, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin.

„Da. Cred că alături de dumneavoastră, de ceva vreme, de câteva săptămâni, verificăm de câteva ori pe zi site-ul Curţii de Arbitraj ICSID care a pus în transparenţă tot istoricul acestui litigiu dintre Roşia Montană Gold Corporation şi statul român. Aşteptăm în continuare această publicare a acestei decizii. Procesul a fost, să spunem, încheiat în septembrie anul trecut şi se aşteaptă acum decizia”, a explicat Mihai Constantin, întrebat ce informaţii are despre daunele din dosarul Roşia Montana şi actualizarea acestei valori, la finalul şedinţei de joi a Executivului, potrivit News.ro.

El a mai spus că, în prezent, cu toate actualizarea cerinţelor făcute de Roşia Montană, ar putea fi un prag maximal de 6,7 miliarde de dolari, fiind o solicitare pe care ar fi făcut-o compania minieră. Acesta a atras atenţia că asta nu înseamnă că acest prag se va regăsi în decizia care va fi publicată de către Curtea de Arbitraj.

„Cât despre actualizarea cerinţelor făcute de Roşia Montană, şi nu de eventualul nivel de compensaţii sau despăgubire care va fi solicitat statului român, el este... a fost estimat undeva între... cred că la început putea fi vorba şi de jumătate de miliard de dolari, iar astăzi, cu toate actualizările de rigoare, ar putea fi un prag maximal de 6,7 miliarde de dolari, dar ţin să precizez că este o solicitare pe care, eventual ar fi făcut-o compania minieră. Asta nu înseamnă că acest prag se va şi regăsi în decizia pe care, repet, o aşteptăm a fi publicată de către Curtea de Arbitraj”, a completat Constantin.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Accident violent în Bihor. Un camion şi o cisternă s-au ciocnit, la Ceica, ambele autovehicule luând foc
Accident violent în Bihor. Un camion şi o cisternă s-au ciocnit, la Ceica, ambele autovehicule luând foc

Un camion care transporta tuburi de metal şi o cisternă încărcată cu praf de beton s-au ciocnit, joi dimineaţă, în localitatea Ceica, judeţul Bihor, după care au luat foc, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale.

Mesajul lui Babasha după ce a fost huiduit la concertul Coldplay: „Străinii ne apreciază, doar românii nu”
Mesajul lui Babasha după ce a fost huiduit la concertul Coldplay: „Străinii ne apreciază, doar românii nu”

Cântărețul de manele Babasha a postat un mesaj pe contul său de TikTok după ce, miercuri seară, a urcat pe scenă alături de trupa Coldplay, la București, și a fost huiduit de public.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.