Salvamontiștii au primit 70 de apeluri pentru a interveni pe pârtii. Un copil, accidentat

×
Codul embed a fost copiat

Misiune contra cronometru a salvamontiștilor din Borșa, județul Maramureș, pentru salvarea unei fetițe accidentate pe pârtie.

Copila, în vârsta de 10 ani din Tulcea, a suferit o entorsă, iar salvatorii au coborât-o cu ajutorul unei tărgi până la baza domeniului schiabil, de unde o ambulanță a transportat-o la spitalul orășenesc pentru investigații suplimentare.

Salvamontiștii recomandă turiștilor o atenție sporită pe pârtii, mai ales că în ultimele ore s-a format un strat consistent de gheață, iar numărul accidentărilor pe pârtii a crescut considerabil.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont, s-au primit 70 de apeluri prin care se cerea intervenția de urgență a salvatorilor montani, iar 54 de persoane au fost transportate la unitățile spitalicești. Cum la sfârșit de săptămână se așteaptă ca numărul de turiști pe pârtii să crească, peste 500 de salvamontiști vor fi la datorie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

Citește și
salvare
Au sunat la 112, spunând că au fost amenințați cu o seringă. Alarma s-a dovedit falsă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Intervenție inedită a salvamontiștilor din Argeș. Au salvat un câine blocat trei zile între stânci
Intervenție inedită a salvamontiștilor din Argeș. Au salvat un câine blocat trei zile între stânci

Salvamontiştii din Argeş, împreună cu un francez care dorește să fie salvamontist în România, au avut zilele trecute o intervenție mai puțin obișnuită. Au salvat un câine blocat de 3 zile între stânci, la mare înălţime.

Au sunat la 112, spunând că au fost amenințați cu o seringă. Alarma s-a dovedit falsă
Au sunat la 112, spunând că au fost amenințați cu o seringă. Alarma s-a dovedit falsă

Jandarmii montani și salvamontiști din județul Argeș s-au mobilizat duminică după amiază pentru a interveni pe munte, în urma unui apel la 112 dat de un grup de turiști.

Turist maghiar dispărut de 4 zile în Munții Bihorului. Ce au descoperit salvatorii
Turist maghiar dispărut de 4 zile în Munții Bihorului. Ce au descoperit salvatorii

Este alertă de patru zile în Munții Bihorului, în zona Platoului Padiș. Pompieri, jandarmi, salvamontiști și polițiști caută un turist maghiar, despre soarta căruia nu se mai știe nimic de vineri.

Turist căutat de 3 zile în munţii Bihorului. Filmarea care i-ar fi fost fatală
Turist căutat de 3 zile în munţii Bihorului. Filmarea care i-ar fi fost fatală

Este alertă de trei zile în munţii Bihorului, în zona platoului Padiș. Pompieri, jandarmi şi salvamontişti cauta un turist maghiar, despre care nu se mai ştie nimic de vineri.

iLikeIT Cum îi poate ajuta realitatea augumentată pe pompieri și salvamontiști
iLikeIT Cum îi poate ajuta realitatea augumentată pe pompieri și salvamontiști

Realitatea augmentată poate fi folosită de angajații din fabrici, pompieri ori salvamontiști, dar și de instalatori.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.