Pui de cucuvea, salvat de pompierii SMURD Galați. Pasărea căzuse dintr-un cuib și era încolțită de câteva pisici

×
Codul embed a fost copiat

Salvatorii SMURD din Galați au intervenit pentru a scăpa cu viață un pui de cucuvea. Inițial au crezut că este vorba despre o bufniță pentru că asemănarea dintre cele două păsări este destul de mare.

Pasărea căzuse, cel mai probabil, dintr-un cuib și era încolțită de câteva pisici. Cucuveaua a fost prinsă și după ce îi va fi evaluată starea de sănătate, cel mai probabil va fi eliberată în natură.

Pasărea căzuse chiar lângă un punct de lucru SMURD aflat într-un cartier de la periferia Galațiului. În zori, când a simțit amenințarea pisicilor a început să se agite și să producă zgomote așa că paramedicii au auzit-o și au ieșit afară să vadă ce se întâmplă.

Pasărea nu putea să zboare și era foarte speriată. Ca să nu îi zgârie și pe ei, asistenții s-au purtat cu ea cu mănuși, la propriu și la figurat.

Horațiu Caracaș, asistent SMURD: "Părea căzută, era puiuț și am luat-o, am reușit să o scoatem de acolo, am prins-o. Am vorbit cu cei de la Centrul de Reabilitare a Faunei Sălbatice de la Focșani și am trimis-o acolo cu sprijinul unui coleg".

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Toată lumea a crezut, inițial, că este un pui de bufniță. Specialiștii, însă, au lămurit misterul: este o rudă de talie mai mică.

Mihaela Cristescu, biolog, Complexul Muzeal Galați: "Este vorba despre un pui de cucuvea, face parte din familia păsărilor de noapte, popular denumite bufnițe. Sunt o specie care s-a adaptat să trăiască pe lângă om. Probabil a căzut din cuibul pe care-l are, încercând să ia primele lecții de zbor".

George Vlad, Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice, Focșani: "Este într-o stare bună. Nu sunt probleme majore de sănătate. Cel mai probabil este vorba de un puișor care a ieșit mai devreme la zbor și care nu are capacitatea de zbor pe deplin formată. O să intre într-un program de reabilitare și, în momentul în care va fi pregătit pentru zbor, se va elibera imediat".

Potrivit tradiției populare cântecul păsării de noapte vestește moartea cuiva. Ornitologii spun însă că nu ar fi vorba decât despre exprimarea masculului care își delimitează teritoriul. Prezența cucuvelelor în comunitățile aglomerate este din ce în ce mai obișnuită, mai ales că aceste păsări reprezintă și o metodă naturală de combatere a rozătoarelor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.