Preşedintele Ciadului a decedat după ce a fost rănit în lupte împotriva rebelilor

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele Ciadului, Idriss Deby Itno, la putere de 30 de ani, a decedat marţi după ce a fost rănit în timp ce comanda armata în lupte împotriva rebelilor din nordul ţării, la sfârşitul săptămânii trecute, potrivit AFP.

"Preşedintele republicii, şeful statului, şeful suprem al armatei, Idriss Deby Itno, şi-a dat ultima suflare apărând integritatea teritorială pe câmpul de luptă. Cu profundă tristeţe anunţăm poporul ciadian că mareşalul Ciadului a decedat marţea aceasta, 20 aprilie 2021", a anunţat purtătorul de cuvânt al armatei, generalul Azem Bermandoa Agouna, într-un comunicat citit la postul TV Tchad.

Deby, 68 de ani, militar de carieră care a ajuns la putere în 1990 în urma unei lovituri de stat şi care a fost promovat în rangul de mareşal în august anul trecut, tocmai fusese reales pentru un mandat de 6 ani cu 79,32% din voturile exprimate, potrivit rezultatelor provizorii anunţate luni seara de instanţa electorală naţională.

Miniştri şi ofiţeri de rang înalt au anunţat luni că şeful statului s-a deplasat sâmbătă şi duminică pe front, unde armata sa luptă împotriva unor rebeli care au lansat o ofensivă de la baze aeriene din Libia în ziua scrutinului, pe 11 aprilie, potrivit Agerpres.

Rebelii, pe care armata asigură că i-a înfrânt în lupte, au afirmat într-un comunicat că Deby a fost rănit, însă informaţia nu era confirmată din sursă oficială.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Doi bărbați prinși în flagrant de polițiștii sub acoperire în timp ce încercau să vândă un kilogram de droguri
Doi bărbați prinși în flagrant de polițiștii sub acoperire în timp ce încercau să vândă un kilogram de droguri

Doi bărbați au fost prinși în flagrant de polițiști sub acoperire, cărora încercau să le vândă aproximativ un kilogram de droguri pentru 42 de mii de lei.  

Scene rupte din filmele de acțiune. Un bărbat a amenințat cu pistolul un șofer de autobuz și l-a forțat să meargă cu viteză
Scene rupte din filmele de acțiune. Un bărbat a amenințat cu pistolul un șofer de autobuz și l-a forțat să meargă cu viteză

S-au derulat scene tensionante în orașul american Atlanta. Un bărbat a deturnat un autobuz, cu tot cu șofer și pasageri.  

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.