Noul Parlament își preia mandatul. Vom avea 465 de deputați și senatori

×
Codul embed a fost copiat

Noii deputați și senatori ai României s-au întrunit pentru prima dată la Parlament. Au început cu pauze multe, s-au plimbat pe holuri și s-au îmbulzit la aparatele de verificare a cartelelor.

465 de deputați și senatori intră astfel, cel puțin teoretic, în slujba cetățenilor. 

Anca Dragu a fost aleasă în funcţia de preşedinte al Senatului, cu 75 de voturi ”pentru”.

Liderii PNL, USR-PLUS și UDMR au convenit de săptămâna trecută că Ludovic Orban să fie președinte la deputați, iar Anca Dragu, de la USR PLUS, la senatori.

Au fost și dispute din prima zi, pentru că social democrații au negociat aprig pentru șefia mai multor comisii și au amenințat cu boicotarea ședințelor.

Citește și
Klaus Iohannis rade
Klaus Iohannis, despre o eventuală suspendare a sa, declanșată de AUR: ”E cam fumată”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ședința Camerei Deputaților a început solemn cu intonarea imnului și cu un moment de reculegere. Apoi aleșii s-au odihnit, la invitația președintelui de ședință, cel mai în vârstă deputat.

La Senat, parlamentarii au păstrat câte un loc liber între ei. Așa, unii senatori, cum ar fi ministrul de interne, Marcel Vela, au prins loc pe culoar. Parlamentarii aleși în timpul plenului să facă parte din comisia care-i validează pe toți aleșii și-au făcut treaba în pauza celorlalți. Francisc Tobă, de la AUR, nu a fost validat, pe motiv că ar fi participat la reprimarea Revoluției din 1989.

Mai mulți colegi din partid au ieșit în evidență pe holuri cu măștile de plastic pe care le-au purtat. Cât despre prioritățile pentru următorii 4 ani...

Reporter: Ce lege ați da acum, pe loc, dacă ați avea puterea asta?
Mircea Chelaru, deputat AUR: ”Aș reforma din temelii sistemul judiciar. Aș fi consecvent legii străbune, legea cea bună și indreptatoare.”

Ciprian Titi Stoica, deputat AUR: ”Procurorii ar trebui să fie scoși din magistratură pentru a putea avea un sistem de justiție echilibrat”.

Tot pe domeniul juridic, în comisiile de specialitate, va activa avocata Laura Vicol, care le-a reprezentat în procese pe Elena Udrea și Alina Bica. Acum este deputată din partea PSD.

Laura Vicol, deputat PSD: ”Sunt foarte multe legi care ar trebui date pe loc, pentru că de siguranța românilor nu s-a mai ocupat nimeni în ultimul an.”

Avocat este și un tânăr membru USR PLUS, ajuns deputat la doar 28 de ani.

Andrei Lupu, deputat USR PLUS: ”Primul obiectiv este de a reforma legislația electorală, de la mai mulți reprezentanți ai diasporei la alegeri de primari în două tururi.”

Un parlamentar PNL, aflat tot la primul mandat, are ambiții mari pentru digitalizarea României.

Sabin Sărmaș, deputat PNL: ”Cea mai importantă lege pentru România este cea care respectă principiul european once only, care să asigure cadrul legal care să asigure interoperabilitatea și așa să dispară dosarul cu șină.”

Social democrații au deocamdată alte priorități. Negociază dur pentru a obține mai multe comisii de specialitate.

Alexandru Rafila, deputat PSD: ”1 din 3 parlamentari sunt din PSD, ocuparea pozițiilor de conducere trebuie să țină foarte clar cont de votul cetățenilor, iar în fruntea copmisilor rebuie să fie persoane specializate.”

Cine vor fi liderii de grupuri din Camera Deputaţilor

 

Camera Deputaţilor a ales, luni, comisia de validare a mandatelor, fiind constituite şi grupurile parlamentare.

Grupul parlamentar al PSD are 110 membri, cu o pondere de 33,33% din numărul total al deputaţilor, iar liderul grupului va fi Alfred Simonis.

Grupul parlamentar al PNL are 93 de membri, ponderea sa fiind de 28,18%, iar lider - Gabriel Andronache.

Grupul parlamentar al USR are 55 de membri, cu o pondere de 16,66%, liderul grupului fiind Ionuţ Moşteanu.

Grupul parlamentar al AUR are 33 de membri, ponderea de 10%, iar lider este George Simion.

Grupul parlamentar al UDMR are 21 de membri, cu pondere de 6,36% din numărul total al deputaţilor, lider - Cksoma Botond.

Liderul grupului minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a lipsit de la lucrări, el intrând în legătură directă prin telefon pentru a comunica cu reprezentanţii în comisia de validare.

Camera Deputaţilor este considerată legal constituită după validarea a două treimi din mandatele de parlamentar şi după depunerea jurământului de către aceştia.

Membrii grupului minorităţilor naţionale sunt în izolare

 

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică seara, că toţi membrii grupului minorităţilor naţionale de la Camera Deputaţilor au intrat în izolare după ce unul dintre aceştia a fost depistat cu COVID-19.

Constituirea nolui Parlament era sub semnul întrebării, după ce grupul minorităților naționale ar fi intrat în izolare, susține președintele PSD Marcel Ciolacu.

Liderul social-democrat a declarat duminică seară, la un post de televiziune, că un deputat al minorităților a fost depistat cu noul virus.

Între timp, ar fi intrat în contact cu ceilalți membri ai grupului parlamentar, dar și cu reprezentanţii coaliției PNL, USR-PLUS, UDMR, pentru că a participat la negocieri.

Deputații minorităților ar urma să facă luni un test Covid, pe care îl vor repeta peste patru zile, pentru a vedea dacă virusul s-a transmis, a mai spus Ciolacu.

La Senat, noii aleși au avut câte un scaun liber între ei, pentru a respecta astfel distanța fizică. Pe pupitre, au fost puse hârtii prin care senatorii sunt avertizați asupra acestui lucru.

PSD cere respectarea algoritmului, unul din trei parlamentari fiind social-democrat

 

PSD va susţine respectarea algoritmului rezultat în urma alegerilor, unul din trei parlamentari fiind din acest partid, a declarat luni deputatul Alexandru Rafila.

"PSD va susţine respectarea algoritmului rezultat în urma acestor alegeri, unul din trei parlamentari sunt din PSD. Ocuparea poziţiilor de conducere, inclusiv de preşedinţi ai comisiilor de resort ale Parlamentului, trebuie să ţină cont foarte clar de votul cetăţenilor, pe de o parte, iar în fruntea comisiilor trebuie totuşi să fie persoane specializate care înţeleg despre ce este vorba şi pot să răspundă nevoilor Parlamentului în ceea ce priveşte promovarea diverselor legi pe care Parlamentul le poate da în fiecare sector de activitate", a spus Rafila, la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă PSD va boicota şedinţele Camerei Deputaţilor în cazul în care nu va obţine funcţiile cerute în acele comisii, Rafila a spus: "Avem o şedinţă a grupului şi ulterior o să aflăm mai multe detalii". 

Cum sunt împărțite mandatele

 

De asemenea, se prezintă grupurile parlamentare şi se alcătuiesc comisiile parlamentare, potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere.

Alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului are loc prin vot secret, cu buletine de vot. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere.

Este declarat ales preşedinte al forului legislativ candidatul care a întrunit votul majorităţii deputaţilor, respectiv senatorilor prezenţi.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului se formează în urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, respectându-se configuraţia politică, listele urmând să fie supuse la vot secret cu bile.

În urma scrutinului din 6 decembrie, au fost aleşi în total 466 de parlamentari - 330 de deputaţi şi 136 de senatori, conform listelor transmise de Biroul Electoral Central.

PSD deţine 47 mandate la Senat şi 110 mandate la Camera Deputaţilor, PNL - 41 la Senat, respectiv 93 la Camera Deputaţilor.

Alianţa USR PLUS are 25 de mandate la Senat şi 55 la Camera Deputaţilor, iar Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) - 14 la Senat şi 33 la Camera Deputaţilor. UDMR a obţinut 9 mandate la Senat şi 21 la Camera Deputaţilor.

De asemenea, 18 mandate de deputat au fost atribuite reprezentanţilor minorităţilor naţionale.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ciolacu: Nicio funcţie din Parlament nu va fi ocupată de un membru al conducerii PSD
Ciolacu: Nicio funcţie din Parlament nu va fi ocupată de un membru al conducerii PSD

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, joi, că nicio funcţie din Parlament nu va fi ocupată de un membru al conducerii partidului sau de un preşedinte de organizaţie, a anunţat liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu.

Klaus Iohannis, despre o eventuală suspendare a sa, declanșată de AUR: ”E cam fumată”
Klaus Iohannis, despre o eventuală suspendare a sa, declanșată de AUR: ”E cam fumată”

Președintele Klaus Iohannis nu crede în punerea în aplicare a unei eventuale proceduri de suspendare din funcție a sa, de către noul partid intrat în Parlament, AUR.

Surse: PNL, USR-PLUS și UDMR și-au împărțit șefia comisiilor parlamentare. Florin Roman a anunțat rezultatul negocierilor
Surse: PNL, USR-PLUS și UDMR și-au împărțit șefia comisiilor parlamentare. Florin Roman a anunțat rezultatul negocierilor

PNL a obţinut preşedinţia a şase comisii permanente la Camera Deputaţilor, a anunţat iderul deputaţilor PNL Florin Roman într-un mesaj adresat colegilor de partid.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.