O treime din drumurile României, pietruite sau de pământ. Avem şi un DN "pavat" cu glod

Lucrari de modernizare a drumului national DN 24 C, intre localitatile Manoleasa si Radauti Prut
Agerpres

Cifrele privind instractura rutieră prezentate joi de Institutul Naţional de Statistică arată o situaţie deloc îmbucurătoare pentru o ţară a Uniunii Europene. 

Potrivit cifrelor publicate de INS, la sfârşitul anului trecut drumurile publice totalizau 86.234 km, din care 17.740 km (20,6%) drumuri naţionale, 35.085 km (40,7%) drumuri judeţene şi 33.409 km (38,7%), drumuri comunale.

Peste 42% din drumurile României erau modernizate, aproape un sfert aveau "îmbrăcăminţi uşoare rutiere" iar 32,8% - adică 28.247 km - sunt drumuri pietruite şi de pământ.

 

Singurul drum naţional de pământ din România

 

Citește și
tren gara de nord otopeni
CFR așteaptă o minune până la EURO 2020: ”Să construiască într-o noapte cât alții în 7”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mai precis, în anul 2018, România avea încă 9.533 de kilometri de drumuri de pământ -  inclusiv 13 kilometri de drumuri naţionale. Este vorba despre DN 24C, care face legătura între localităţile Manoleasa şi Rădăuţi Prut. Aproape în fiecare an, autorităţile au promis că acest drum va fi pavat când vine vremea bună.  În 2015, localnicii spun că s-a pus un strat de pietriş, acoperit apoi cu humă, care s-a deteriorat rapid

Disperaţi, oamenii au organizat şi un proteste în 2017, dar drumul a rămas în aceeaşi stare. Chiar şi cei de la Google au încercat să fotografieze acest drum pentru StreetView, însă dupa un kilometru au renuntat.

Conform cifrelor oficiale, 38,4% din lungimea drumurilor modernizate şi 46,6% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere aveau durata de serviciu depăşită. 

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Sute de victime pe șosele din cauza șoferilor începători. Avertismentul poliției
Sute de victime pe șosele din cauza șoferilor începători. Avertismentul poliției

318 oameni au murit doar anul trecut în România, din vina unor şoferi care aveau permisul de conducere de mai puţin de un an.

CFR așteaptă o minune până la EURO 2020: ”Să construiască într-o noapte cât alții în 7”
CFR așteaptă o minune până la EURO 2020: ”Să construiască într-o noapte cât alții în 7”

Din categoria proiecte ambiţioase, CFR Infrastructură promite că trenul care va merge din Gara de Nord la aeroportul din Otopeni va face 22 de minute.

România are cea mai proastă infrastructură feroviară din Europa. Trenurile circulă mai încet ca în comunism
România are cea mai proastă infrastructură feroviară din Europa. Trenurile circulă mai încet ca în comunism

România are cea mai proastă infrastructură feroviară din Europa. Iar în clasamentul mondial ne depășesc și Moldova sau Bangladesh.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.