O insectă va purta numele Gretei Thunberg: „Sunt foarte impresionat de ea”

Greta Thunberg
Pro TV

Un mic coleopter de culoarea mierii a fost numit vineri după activista suedeză Greta Thunberg de către entomologul care a descoperit existenţa sa, a anunţat Muzeul de Ştiinţe Naturale din Londra, relatează AFP.

 

„Am ales acest nume pentru că sunt foarte impresionat de activitatea tinerei activiste şi am vrut să aduc un omagiu contribuţiei sale excepţionale la problemele de mediu", a declarat Michael Darby, care a descoperit micuţul coleopter din subfamilia Ptinidae printre cele 22 de milioane de exemplare din colecţia muzeului, transmite Agerpres.

"Nelloptodes gretae" măsoară mai puţin de un milimetru lungime şi nu are ochi sau aripi. Insecta a fost găsită în solul din Nairobi în anii 1960, a precizat muzeul într-un comunicat.

Responsabilul colecţiei de coleoptere, Max Barclay, a explicat că sute de specii trebuie încă descoperite în vasta colecţie a muzeului şi în întreaga lume, unele dintre ele dispărând înainte de a fi indexate din cauza pierderii biodiversităţii.

Citește și
O creatură ”desprinsă dintr-un film SF”, surprinsă într-o casă de vacanță
O creatură ”desprinsă dintr-un film SF”, surprinsă într-o casă de vacanță
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Prin urmare, este foarte potrivit ca cea mai recentă descoperire să poată fi numită după cineva care s-a luptat să apere natura şi să protejeze speciile vulnerabile", a spus Max Barclay.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tigrul platanului face ravagii în parcurile din țară:
Tigrul platanului face ravagii în parcurile din țară: "Nu reacţionează la niciun spray"

Tigrul platanului, o insectă supărătoare venită din America de Nord, face ravagii în această perioadă în parcurile din toată țara.

O creatură ”desprinsă dintr-un film SF”, surprinsă într-o casă de vacanță
O creatură ”desprinsă dintr-un film SF”, surprinsă într-o casă de vacanță

O insectă bizară a fost observată într-o casă de vacanță din Bali, în timpul unei furtuni puternice.

Momentul în care un gândac uriaș se plimbă pe Rodrigo Duterte. Reacția acestuia. VIDEO
Momentul în care un gândac uriaș se plimbă pe Rodrigo Duterte. Reacția acestuia. VIDEO

Președintele filipinez Rodrigo Duterte a fost vizitat de un gândac, în timpul unui discurs ținut în provincia Bohol.

Credea că a fost mușcat de o insectă, dar medicii au fost nevoiți să îi scoată un ochi. VIDEO
Credea că a fost mușcat de o insectă, dar medicii au fost nevoiți să îi scoată un ochi. VIDEO

Un bărbat care credea că a fost mușcat de o insectă a sfârșit prin a rămâne pe jumătate orb.

Cea mai mare viespe ucigaşă din lume, găsită în China. I se spune
Cea mai mare viespe ucigaşă din lume, găsită în China. I se spune "Godzilla". GALERIE FOTO

Savanţii chinezi au anunţat că au descoperit cea mai mare specie de viespe ucigaşă din lume.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.