Nelu Tătaru: "Putem să ne gândim la o relaxare la sfârșitul lui mai, începutul lui iunie"

×
Codul embed a fost copiat

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, speră ca în două luni ”să ieșim la capătul tunelului”, iar aceste ”sechele” care ne vor rămâne după aceste momente să ne învețe să fim mai responsabili.

Nelu Tătaru a declarat pentru Știrile PRO TV că actuala criză s-ar putea termina la sfârșitul lui mai, începutul lui iunie, când restricțiile se vor ridica, treptat, pentru fiecare localitate în parte.

Ministrul Sănătății a spus corespondentei Liliana Curea că va trebui să conviețuim de acum cu acest Covid-19, dar cu respectarea unor reguli, precum evitarea locurilor aglomerate, igienă strictă și purtarea de măști și mănuși.

Tătaru a dezvăluit că a găsit la Spitalul Județean Neamț ”un corp medical debusolat și cu pierdere de încredere” și a vorbit și despre focarul din Vrancea, unde va fi instituit, de asemenea, un management militar pentru gestionarea situației.

”În Vrancea avem o altă situație, acolo avem un focar local, în orașul Focșani, cu transmitere accentuată. Avem cadre din poliție infectate, din jandarmerie, apoi chiar și directorul spitalului. Mergem la Focșani să punem o echipă managerială militară, care să poată gestiona situația din Spitalul Județean Vrancea. Managerul a plecat cu documente, s-a autoizolat, bănuiesc că intenționând să conducă din autoizolare o unitate sanitară. Nu este normal, el fiind un pacient pozitiv trebui să fie internat într-o unitate medicală”, a declarat ministrul Sănătății.

Citește și
Un nou focar de Covid-19
Ministerul Sănătăţii ia în calcul prelungirea măsurilor de izolare a persoanelor în vârstă încă 10-14 săptămâni
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Fiecare pacient e suspect de Covid-19”

Întrebat fiind despre cadrele medicale infectate de la Brașov, Nelu Tătaru a recomandat prudență maximă pentru tot personalul medical din țară.

”Avem 812 cadre medicale la nivelul întregii țări, care sunt confirmate pozitiv. Recomand personalului medical prudență, orice este necesar să ne solicite. Fiecare pacient care se prezintă este suspect de Covid. Avem și alte patologii, mai multe ca cele Covid, orice pacient trebuie tratat. Fiecare caz în parte trebuie gestionat separat, dar cu toate precauțiile de rigoare”, a precizat Nelu Tătaru.

Ministrul a spus că un personal medical valid este vital în aceste momente, dar și populația are un rol foarte important. 

”Este un moment dificil pentru toată lumea. Este un moment pe care trebuie să-l gestionăm foarte clar, având grijă de noi, ca să avem grijă și de ceilalți. Un personal medical valid este cel care poate să facă o muncă performantă și să treacă peste acest moment. Depinde cel mai mult de ei ce se întâmplă, dar depinde și de populația care trebuie să asculte indicațiile”, a opinat Nelu Tătaru.

Ridicarea restricțiilor, de la sfârșitul lunii mai

Ministrul Sănătății spune că acum e nevoie chiar și de mai multă precauție, dar vine și cu o veste bună: restricțiile ar putea să fie ridicate de la sfârșitul lunii mai.

”Nu este momentul de relaxare, impune chiar și mai multă precauție. Suntem mai mulți care pot transmite această infecție. Dacă vom vedea la un moment dat că am depășit acel vârf, numărul de cazuri va fi în scădere, putem să ne gândim la o relaxare la sfârșitul lui mai, începutul lui iunie, dar pentru fiecare localitate în parte. Nu poți da drumul dintr-odată la niște localități carantinate. Relaxăm, dar totuși cu niște reguli impuse: cu mască și cu mănuși”, a explicat Tătaru.

Chiar și așa, actualele măsuri de protecție vor trebui păstrate mult mai mult timp, întrucât va trebui să conviețuim de acum înainte cu acet coronavirus.

”Chiar dacă relaxăm, aceste măsuri- masca, igiena, mănușile- trebuie să rămână pentru o perioadă mult mai lungă, două- trei – patru luni. Evitarea locurilor aglomerate, păstrarea distanțierii sociale, menținerea unei atitudini precaute sunt cele care ne vor da viitorul urmărilor doi ani, când va trebui să conviețuim cu acest virus”, a precizat ministrul.

Ce trebuie să învățăm din sechelele momentului

Demnitarul a vorbit despre sechelele care ne vor rămâne după această criză, sechele care trebuie însă să ne ofere și învățăminte.

”Ar trebui să ne rămână aceste sechele pe care le trăim în acest moment, sechele care trebuie să ne facă să mergem mai des să ne spălăm pe mâini când am venit de afară, să mai aerisim niște haine, să tușim într-o batistă, să stăm departe de oameni care strănută. Sunt multe lucruri care trebuie să ne rămână în minte după aceste momente”, a mai spus Nelu Tătaru pentru Știrileprotv.ro.

Ministrul Sănătății speră ca actuala criză să se sfârșească în două luni, moment în care teama noastră de acum să se transforme în încredere

”Eu sper ca după două luni de zile să ieșim la capătul tunelului și să spunem că am învățat ceva din acest lucru. Teama noastră trebuie să fie transformată în încredere și în precauție”, a afirmat Tătaru.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce putem și ce nu putem face în perioada Paștelui. Răspunsurile oferite de autorități
Ce putem și ce nu putem face în perioada Paștelui. Răspunsurile oferite de autorități

Grupul de Comunicare Strategică a oferit mai multe răspunduri la întrebări legate de perioada Sărbătorilor Pascale, respectiv la situații punctuale privind respectarea măsurilor de distanțare socială în acest interval de timp.

Ministerul Sănătăţii ia în calcul prelungirea măsurilor de izolare a persoanelor în vârstă încă 10-14 săptămâni
Ministerul Sănătăţii ia în calcul prelungirea măsurilor de izolare a persoanelor în vârstă încă 10-14 săptămâni

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat că se ia în calcul prelungirea măsurilor de izolare a persoanelor în vârstă, cel puţin pentru 10-14 săptămâni, în funcţie de evoluţia pandemiei COVID-19 în România.

Britanicii, aproape să descopere vaccinul pentru coronavirus. Ar putea fi gata în septembrie
Britanicii, aproape să descopere vaccinul pentru coronavirus. Ar putea fi gata în septembrie

Un vaccin împotriva noului coronavirus, aflat în lucru la Oxford University, ar putea fi gata până în septembrie, a declarat profesoara de vaccinologie Sarah Gilbert, care coordonează echipa de cercetători, transmite Bloomberg.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.