Ministrul Economiei despre RADET: "S-a găsit o soluţie; trebuie responsabilitate din partea PMB"

faliment radet

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că s-a găsit o soluţie pentru ca bucureştenii să nu aibă probleme cu căldura şi apa caldă.

 

"Numai că trebuie responsabilitate din partea Primăriei Municipiului Bucureşti în a asigura comenzile necesare către ELCEN cu privire la furnizarea agentului termic".

"Încă de luni am avut o întâlnire cu ELCEN, marţi şi astăzi dimineaţă am avut, la sediul Ministerului de Finanţe, şi cu ELCEN şi cu Engie, trebuie şi cu ANAF. Trebuie ştiut că principalii creditori ai RADET sunt ELCEN, ANAF şi compania Engie. Cred că s-a găsit într-un final o soluţie, numai că trebuie responsabilitate din partea Primăriei Municipiului Bucureşti, responsabilitate în a asigura comenzile necesare către ELCEN cu privire la furnizarea agentului termic. (...) ELCEN, din adresa pe care Primăria Bucureşti a trimis-o, va avea contract cu Termoenergetica, dar atunci când Termoenergetica, ca şi companie, va fi licenţiată, pentru că în momentul de faţă nu are licenţă de la ANRE pentru distribuţia agentului termic. A depus astăzi documentaţia incompletă, înţeleg că mâine este şedinţă de Consiliu General, unde, probabil, se va suplimenta ordinea de zi, pentru că pe ordinea de zi existentă nu s-a regăsit delegarea serviciului public de alimentare cu energie termică a municipiului Bucureşti", a afirmat Virgil Popescu, la începutul şedinţei de Guvern.

El a menţionat că Termoenergetica a fost înfiinţată în luna august, dar până acum nu şi-a luat licenţa pentru distribuţia agentului termic.

Citește și
faliment radet
Ce urmează după ce RADET a intrat în faliment. „Nu mai avem ce să salvăm”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"Delegarea se va face probabil mâine, în şedinţa de Consiliu General, este treaba Consiliului General şi a primăriei, dar până la licenţiere ELCEN vrea să se asigure că primăria, prin lichidatorul judiciar, va asigura comenzi, pentru că nu vrem să ajungem şi cu ELCEN cu probleme. Are deja 130 de milioane de lei datorie RADET către ELCEN şi nu vrem ca datoria să crească. Pe lângă agentul termic pentru populaţia Bucureştiului, ELCEN asigură şi producerea de energie electrică şi vine iarna şi noi trebuie să avem energie electrică şi pentru bucureşteni şi pentru această zonă", a explicat ministrul Economiei.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Reacția ministrului Economiei după falimentul RADET:
Reacția ministrului Economiei după falimentul RADET: "Suntem foarte îngrijoraţi"

Primăria Capitalei ar trebui ca, în cursul zilei de marţi, să vină cu soluţii astfel încât Termoenergetica să dea comenzi pentru preluarea agentului termic, în condiţiile în care RADET nu mai există, a afirmat, luni, ministrul Economiei și Energiei.

Ce urmează după ce RADET a intrat în faliment. „Nu mai avem ce să salvăm”
Ce urmează după ce RADET a intrat în faliment. „Nu mai avem ce să salvăm”

RADET a intrat în faliment, printr-o decizie a Curţii de Apel. Primăria Capitalei dă însă asigurări că oamenii vor avea apă caldă şi căldură, pentru că activitatea regiei va fi preluată integral de noua companie municipală ''Termo-energetica''.

Ce se va întâmpla cu electrocentralele din București, după falimentarea RADET
Ce se va întâmpla cu electrocentralele din București, după falimentarea RADET

Deschiderea procedurii de faliment a RADET nu va duce la sistarea furnizării energiei termice de către ELCEN, atâta timp cât plata acesteia va fi asigurată de către Primăria Municipiului Bucureşti, potrivit unui comunicat remis luni.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.