Mâncare ținută lângă vasul de toaletă și apă pentru clienți infestată cu E-coli. Două hoteluri din Gorj au fost închise

×
Codul embed a fost copiat

Au ieşit la iveală nereguli grave în două unităţi de cazare din Gorj, unde oamenii merg să se relaxeze.

Într-o pensiune din Rânca, staţiune căutată de mulţi în această perioadă, inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au găsit alimente depozitate în apropierea vasului de toaletă.

Iar la un hotel din Târgu Jiu au constatat că apa din piscină şi cea pusă la dispoziţia clienţilor provenea dintr-un puț infestat cu E-coli. Ambele unităţi au fost închise.

Locul respectiv este chiar lângă uşa băii folosite de personal.

Șeful asociației cabanierilor din Rânca admite că în pensiunea pe care o administrează au fost găsite alimente depozitate necorespunzător. Dar, spune el, spaţiile respective, sunt folosite de angajații care nu pot face naveta. În bucătăria restaurantui însă, susține bărbatul, nu ar fi probleme.

Citește și
scoala, after school
Un after school din Bucureşti a fost închis. Ce au găsit inspectorii ANPC
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au închis unitatea. Sancţiunile au fost contestate însă în instanţă, iar administratorul vrea să ceară şi daune.

Constantin Pănescu, administrator unitate cazare: „Mă ține de pe 4 ianuarie nefuncționând, cu atâtea cărți de muncă, plătit facturi și așa mai departe”.

Constantin Pănescu, administrator unitate cazare: „O voi lua și ca dovadă la proces, e filmată în fiecare zi aici cu data de 5, de 6, 7, e câte o fotografie cu dată cu tot”.

Reprezentanții ANPC spun însă că măsurile luate sunt justificate.

Horia Constantinescu, președinte ANPC: „Probabil din lipsă de spațiu, alimentele erau depozitate în zona de WC, în imediata vecinatate a vasului de WC. Nu avea verificat metrologic cântarul. Erau neigienizate zonele de depozitare a alimentelor”.

Un alt control a fost făcut la un hotel din Târgu Jiu. Și acolo inspectorii au găsit nereguli, așa ca au închis unitatea de cazare.

Horia Constantinescu, președinte ANPC: „Nu respecta măsura din ceea ce știm noi. Apa prezentă în piscină sau la dispoziția turistilor consumatorilor, provenea dintr-un put infestat cu E-coli. Am sesizat pe fals, vom sesiza și pe punerea în pericol a sănătății publice cu bună știință”.

Reprezentanții hotelului nu au dorit să comenteze situația, menționând doar că au contestat în instanță decizia celor de la Protecția Consumatorilor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tăvi înnegrite, cu depuneri de murdărie, printre care se plimbau gândaci, la o brutărie din Timişoara amendată de ANPC
Tăvi înnegrite, cu depuneri de murdărie, printre care se plimbau gândaci, la o brutărie din Timişoara amendată de ANPC

Tăvi înnegrite de arsură, cu depuneri de murdărie, printre care se plimbau gândaci şi caserole cu prăjituri expirate au fost câteva dintre neregulile constatate de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorior Timiş la o brutărie din Timişoara.

Un after school din Bucureşti a fost închis. Ce au găsit inspectorii ANPC
Un after school din Bucureşti a fost închis. Ce au găsit inspectorii ANPC

Un after school din Bucureşti a fost închis de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor după ce au fost găsite produse expirate, mizerie, iar blocul alimentar funcţiona fără autorizaţie sanitar-veterinară.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.