La un pas de moarte din cauza unui selfie. Cum a fost găsit un copil din Constanța

ambulanta smurd
Pro TV

Un băiat de 12 ani din Valu lui Traian, judeţul Constanţa, s-a electrocutat, duminică după-amiază, după ce s-r fi a urcat pe un vagon de tren din gara localităţii, pentru a face selfie-uri.

Copilul are arsuri pe 80 la sută din corp, fiind intubat şi dus la spital, unde s-a stabilit apoi să fie transferat la Bucureşti, scrie News.ro.

Potrivit Poliţiei Judeţene Constanţa, un băiat de 12 ani din localitatea Valu lui Traian s-ar fi urcat pe un vagon şi s-ar fi electrocutat.

Incidentu a avut loc în gara din Valu lui Traian, unde, potrivit unor surse, copilul s-a dus împreună cu patru prieteni şi s-a urcat pe vagon pentru a face selfie-uri.

Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa spun că băiatul electrocutat are arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului, fiind preluat de un echipaj SMURD. El a fost intubat şi transportat la spital.

Citește și
Muzeu Selfie
S-a deschis un muzeu al sefie-urilor în Europa. Ce exponate îi atrag pe turiști
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Ulterior, s-a stabilit ca băiatul să fie transferat la Bucureşti.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Selfie cu Pământul transmis de prima misiune israeliană spre Lună
Selfie cu Pământul transmis de prima misiune israeliană spre Lună

Beresheet, prima misiune israeliană spre Lună, lansată pe 22 februarie, a transmis un selfie cu Pământul, potrivit The Guardian, care citează şeful proiectului.

S-a deschis un muzeu al sefie-urilor în Europa. Ce exponate îi atrag pe turiști
S-a deschis un muzeu al sefie-urilor în Europa. Ce exponate îi atrag pe turiști

Nu că n-ar fi avut deja ce le oferi turiştilor, dar Barcelona s-a îmbogăţit cu încă un muzeu: unul al selfie-urilor. Aşa l-au botezat organizatorii, pariind că nimeni n-o să reziste să-şi facă măcar o poză cu exponatele.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.