Judecătoarea din Suceava, acuzată de mai multe infracţiuni, rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile

judecatoare suceava

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis, joi, ca judecătoarea din Suceava, Ana Maria Chirilă, acuzată de mai multe infracţiuni, să rămână în arest preventiv pentru încă 30 de zile, iar decizia este definitivă.

ÎCCJ a hotărât, joi, să respingă contestaţia formulată de Ana Maria Chirilă şi de celelalte două persoane din dosar formulată împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti de prelungire a arestării preventive.

„Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii Cotoară Ciprian, Pînzari Mihai şi Chirilă Ana-Maria împotriva încheierii F/D.L. din data de 04 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I Penală. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămân în sarcina statului. Obligă contestatorii intimaţi inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, se arată din minuta instanţei.

Decizia este definitivă.

Curtea de Apel Bucureşti hotărâse la începutul săptămânii ca judecătoarea Ana-Maria Chirilă şi celelalte două persoane cercetate în acelaşi dosar să rămână în arest preventiv, dar decizia nu este definitivă.

Citește și
chereches
STENOGRAME. Ce vorbeau soacra primarului Cătălin Cherecheș și mama judecătoarei căreia a încercat să îi dea mită
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Justiția din SUA a decis: Trump a fost implicat în asaltul de la Capitoliu. Ce se întâmplă cu candidatura sa la prezidențiale
Justiția din SUA a decis: Trump a fost implicat în asaltul de la Capitoliu. Ce se întâmplă cu candidatura sa la prezidențiale

O judecătoare din Colorado i-a permis, vineri, lui Donald Trump să rămână pe buletinul de vot la alegerile de anul viitor, dar a constatat că „s-a angajat în insurecţie”, declanşând atacul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului SUA.  

STENOGRAME. Ce vorbeau soacra primarului Cătălin Cherecheș și mama judecătoarei căreia a încercat să îi dea mită
STENOGRAME. Ce vorbeau soacra primarului Cătălin Cherecheș și mama judecătoarei căreia a încercat să îi dea mită

Soacra primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, care a încercat să-i dea 50 de mii de euro mită unei judecătoare, ca să obțină o pedeapsă mai blândă pentru ginerele ei, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Surse: Soacra primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, prinsă în flagrant când dădea 50.000 euro unei judecătoare
Surse: Soacra primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, prinsă în flagrant când dădea 50.000 euro unei judecătoare

Surse judiciare au precizat pentru Știrile Pro TV că soacra primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, ar fi fost prinsă în flagrant, miercuri după amiază, la Cluj, în timp ce intermedia o mită pentru o judecătoare.  

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.