Industria alimentară se schimbă radical. Producția de alimente pe bază de plante a crescut

×
Codul embed a fost copiat

Industria alimentară se orientează tot mai mult spre produse pe bază de plante, iar proteina animală este înlocuită cu cea vegetală.

Inclusiv la unul dintre cele mai mari târguri de profil organizat în Germania, multe inovații gastronomice au fost pe gustul celor care nu iubesc carnea.

De pildă, chiftelele bavareze sau șnițelul din plante. Unul dintre motive este că oamenii de ştiinţă au avertizat în repetate rânduri asupra necesităţii reducerii consumului de carne roşie din motive de mediu.

Este amuzant că fasolea mung există de sute de ani, dar beneficiile sunt descoperite abia acum. Această minunată proteină poate fi amestecată precum oul. De câte ori privesc preparatul, sunt fascinat.

O omletă are în compoziție praf de ouă, produse din fasolea mung, una dintre cele mai hrănitoare și populare tipuri de leguminoase. Fasolea este procesată într-o pudră, iar în compoziție sunt folosiți anumiți acizii pentru a separa proteina din care este realizat produsul. Pentru moment, se vinde în America, în unele părți din Asia, dar de la anul producătorul de alimente alternative mizează și pe piețele din Marea Britanie și Europa.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor a decis că acest produs nou este sigur pentru consum , dar nu ar trebui să fie singura proteină din dietă. În plus, specialiștii EFSA susțin că nu sunt necesare studii toxicologice pentru acest aliment nou, însă nu este recomandat să fie folosit în formulele pentru sugari.

Alte ouă produse pe bază de proteină din plante, disponibile pe piața europeană, sunt cele care folosesc proteina din năut și cartofi.

Cristina Nesterov și-a deschis în urma cu un an o afacere și produce lapte și iauturi vegetale pe bază de caju, apă și probiotice. Laptele este pasteurizat, iar în compoziție folosește peste 12% concentrație de nuci.

Cristina Nesterov: "În ultimii trei ani au apărut tot mai mulți producători români și la nivel european. Piața de produse altenative la lapte a crescut cu 300% din 2020 până în 2021".

Într-un laborator din Otopeni, trei frați produc din caju mai multe sortimente de brânzeturi, dar și unt classic sau sărat cu usturoi. În procesul de fabricație, nucile sunt pisate și hidratate, iar compoziția este lăsată la fermentat în jur de 12 ore.

Elena Lixandru: "Avem și două brânzeturi tarnitabile, una cu ceai, cealaltă cu turmeric".

La nivel național, în ultimul an, consumul de produse vegane a crescut cu 20%.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ouăle pe bază de plante vor intra pe piața din Europa. Din ce sunt făcute
Ouăle pe bază de plante vor intra pe piața din Europa. Din ce sunt făcute

Producătorul de alimente alternative Eat Just Inc. a mai făcut un pas pentru vânzarea ouălor sale produse din fasole Mung pe piaţa din Europa, o piaţă cheie pentru produsele alimentare pe bază de plante, transmite Bloomberg.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.