Guvernul a dat OUG. Cine întră în România nu mai trebuie să completeze PLF

PLF
Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul a aprobat, vineri, OUG care elimină obligativitatea completării formularului electronic la intrarea în ţară, dar avertizează că alte state au încă formularul în vigoare, iar cei care călătoresc în străinătate trebuie să verifice condiţiile.

 

”A fost aprobată OUG care abrogă OUG 129/ 2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România. Practic, Guvernul, prin abrogarea acestei OUG, ţinând cont de încetarea stării de alertă (...) a eliminat obligativitatea completării PLF cu cel mult 72de ore înainte de intrarea în ţară sau cu maxim 24 de ore după intrarea în ţară”, a anunţat, vineri, la finalul şedinţei de GUvern, Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, condorm News.ro.

Potrivit acestuia, PLF nu va mai fi obligatoriu pe teritoriul naţional, dar sunt încă state care au menţinut această măsură.

Cei care călătoresc către alte state vor trebui să verifice dacă statele în care călătorsc cer în continuare un astfel de formular.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Guvernul face precizări după ridicarea stării de alertă. Formularul PLF este încă în vigoare
Guvernul face precizări după ridicarea stării de alertă. Formularul PLF este încă în vigoare

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru a anunţat, miercuri, că formularul de localizare a pasagerului (PLF) va trebui completat în continuare, chiar dacă starea de alertă în România a fost ridicată.    

România a ieșit din starea de alertă. Persoanele care fac COVID vor trebui să se izoleze în continuare
România a ieșit din starea de alertă. Persoanele care fac COVID vor trebui să se izoleze în continuare

După doi ani de pandemie și 5 valuri de covid, în România, începând de miercuri nu mai există nici o restricţie.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.