Fete de 12 și 13 ani, atacate pe stradă de un bărbat condamnat pentru agresiune sexuală

abuz sexual

Un bărbat din Botoşani a fost arestat după ce ar fi încercat să violeze două fetiţe.

Un bărbat în vârstă de 35 de ani din judeţul Botoşani a fost arestat preventiv pentru săvârşirea a două infracţiuni de viol, după ce ar fi încercat să abuzeze sexual două fetiţe minore, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, procurorul Andrei Ostafie.

Acesta susţine că bărbatul, care are antecedente penale, le-ar fi acostat, pe o stradă dintr-o localitate rurală din judeţul Botoşani, pe cele două fetiţe de 12 şi, respectiv, 13 ani, cu intenţia de a întreţine relaţii sexuale cu acestea.

"Ambele victime sunt minore, au sub 14 ani. Autorul este o persoană care a fost anterior condamnată pentru agresiune sexuală. Faptele au fost petrecute la o distanţă mai mare de timp una de alta", a afirmat Ostafie.

Tentativele de viol s-au petrecut pe 6 şi, respectiv, 26 septembrie, fetiţele reuşind să scape înainte de a fi violate. Poliţiştii au să-l prindă pe individ, iar procurorii au dispus, vineri, reţinerea acestuia pentru 24 de ore. În cursul zilei de vineri, bărbatul a fost prezentat în faţa magistraţilor Judecătoriei Botoşani, fiind emis pe numele său un mandat de arestare de 30 de zile.

Citește și
agresor
Momente de groază pentru un băiat de 14 ani. A fost agresat sexual de un bărbat de 56 de ani
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Permisele de la Giurgiu nu se obțineau doar contra cost. Se acceptau și favoruri sexuale
Permisele de la Giurgiu nu se obțineau doar contra cost. Se acceptau și favoruri sexuale

Permisele de la Giurgiu nu se obţineau doar contra-cost - susţin procurorii! Erau acceptate inclusiv favorurile sexuale. Sunt detalii scandaloase care ies la iveală după arestarea şefului.

Momente de groază pentru un băiat de 14 ani. A fost agresat sexual de un bărbat de 56 de ani
Momente de groază pentru un băiat de 14 ani. A fost agresat sexual de un bărbat de 56 de ani

Un băiat de 14 ani a trecut prin momente de groază chiar lângă o şcoală din Alba Iulia, după ce a fost agresat sexual de un individ de 56 de ani.

Patru români, condamnați în UK pentru că au supus unor „abuzuri îngrozitoare” 3 minore
Patru români, condamnați în UK pentru că au supus unor „abuzuri îngrozitoare” 3 minore

Patru bărbați români au fost condamnați la închisoare în Marea Britanie după ce au exploatat sexual mai multe fete minore.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.