Explicațiile președintelui Iohannis, după ce a negat prezența dronelor rusești la noi. „Astăzi avem altă situaţie decât ieri”

Klaus Iohannis
Facebook / Administrația Prezidențială

Klaus Iohannis a explicat de ce a afirmat, marți, că nicio dronă rusească nu a pătruns în România, la doar câteva ore după ce tot mai multe dovezi sugerau prăbușirea uneia în apropiere de Tulcea.

”Nu putem să facem afirmaţii care angajează statul român în baza unor supoziţii” a zis, miercuri, președintele.

Președintele Iohannis a declarat miercuri, la finalul Summitului Iniţiativei celor Trei Mări, despre bucăţile de dronă găsite în judeţul Tulcea, că comunicarea a fost făcută cu bună credinţă şi în baza dovezilor de care au dispus. El a menţionat că ambasadorul României la NATO a fost însărcinat să informeze pe secretarul general şi pe aliaţi, lucru care s-a întâmplat chiar miercuri dimineaţă.

În situaţia în care ne aflăm, de război la graniţa noastră, trebuie să înţelegem că avem o situaţie fluidă, cum spun experţii. Astăzi avem altă situaţie decât ieri, asta este, toată comunicarea noastră a fost făcută cu bună credinţă şi în baza dovezilor de care am dispus noi. Nu putem să facem afirmaţii care angajează statul român în baza unor supoziţii, trebuie să avem dovezi pentru asta”, a spus preşedintele, potrivit news.ro.

„MApN m-a informat şi sunt convins că de bună credinţă că nu există astfel de piese şi asta a fost comunicarea făcută public” a conchis președintele României.

Citește și
angel tilvar
Șeful MApN explică de ce sistemele antiradar nu au detectat drona căzută în România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Între timp situaţia s-a schimbat, au apărut astfel de piese, am dispus verificări rapide, profesioniste după care vom face următorii paşi, Între timp am informat aliaţii NATO, ambasadorul nostru de la NATO a fost însărcinat să informeze pe secretarul general, în al doilea rând să informeze aliaţii, lucru care s-a întâmplat chiar în această dimineaţă, când Ambasadorul nostru în cadrul Consiliului Nord- Atlantic i-a informat oficial pe toţi aliaţii despre posibilul incident şi de faptul că au fost găsite rămăşiţe care foarte probabil sunt de dronă”, a completat preşedintele.

Şeful statului a ţinut să precizeze că „aici ne găsim în momentul de faţă”. „În măsura în care cercetările aduc noi dovezi, putem să facem următorii paşi şi să comunicăm, evident, tot ceea ce se găseşte”, a mai spus preşedintele Iohannis.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cine a descoperit resturile de dronă de la Plauru, imediat după ce Iohannis spunea că dronele nu au ajuns la noi
Cine a descoperit resturile de dronă de la Plauru, imediat după ce Iohannis spunea că dronele nu au ajuns la noi

Resturi dintr-o dronă rusească au fost găsite pe teritoriul românesc, în localitatea Plauru din Tulcea.

Șeful MApN explică de ce sistemele antiradar nu au detectat drona căzută în România
Șeful MApN explică de ce sistemele antiradar nu au detectat drona căzută în România

Ministrul Apărării a declarat, miercuri, întrebat dacă sistemele radar nu au detectat eventuala dronă care ar fi căzut în judeţul Tulcea, că din ceea ce autorităţile au avut la dispoziţie, nu a existat un element care să ducă la această concluzie.

Zelenski, prima reacție despre bucățile de dronă găsite în România: „Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă Putin ar fi reuşit”
Zelenski, prima reacție despre bucățile de dronă găsite în România: „Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă Putin ar fi reuşit”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut miercuri o intervenţie online la Summitul Iniţiativei celor 3 Mări, de la Palatul Cotroceni.

Bucățile de dronă căzute lângă Tulcea vor fi analizate în laborator de specialiștii Armatei române
Bucățile de dronă căzute lângă Tulcea vor fi analizate în laborator de specialiștii Armatei române

Bucăţi care par să provină dintr-o dronă militară de atac, folosită de ruşi pentru a lovi porturile ucrainene de la Dunăre, au fost descoperite şi pe teritoriul României.

Președintele Iohannis a cerut o anchetă „urgentă și profesionistă” asupra bucăților de dronă găsite lângă Tulcea
Președintele Iohannis a cerut o anchetă „urgentă și profesionistă” asupra bucăților de dronă găsite lângă Tulcea

La o zi după ce președintele Klaus Iohannis dăduse asigurări că nu au existat bucăți de drone rusești ajunse pe teritoriul României, a cerut oficial o anchetă „urgentă și profesionistă” asupra resturilor găsite în apropiere de Tulcea.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.