Doi șoferi români sunt cercetaţi penal după ce au fost opriți la ieșirea din țară. Ce au găsit polițiștii în portbagajele lor

Control Frontiera
Shutterstock

Doi șoferi români sunt cercetaţi penal după ce polițiștii de frontieră au găsit nouă migranţi din Sri Lanka ascunși în autoturismele şi portbagajele acestora.

„În această dimineață, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, doi cetățeni români, aflați la volanul unor autoturisme înmatriculate în România, care se deplasau pe ruta România- Ungaria. În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunși în autoturisme și în portbagajele acestora, nouă cetățeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Sri Lanka, cu vârste cuprinse între 20 și 41 de ani, intrați legal în România în baza documentelor personale", a transmis Poliţia de Frontieră Arad.

Poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Şaisprezece morţi şi 36 de răniţi în Mexic după un accident în care a fost implicat un autobuz cu migranţi şi localnici
Şaisprezece morţi şi 36 de răniţi în Mexic după un accident în care a fost implicat un autobuz cu migranţi şi localnici

Cel puţin 16 persoane au murit şi alte 36 au fost rănite în urma unui accident de autobuz care a avut loc, marţi, pe autostrada Cuacnopalan-Oaxaca, din centrul Mexicului, potrivit oficialilor citaţi de CNN.

Descoperire cutremurătoare într-o pădure din Grecia, devastată de incendii. Ce au găsit pompierii
Descoperire cutremurătoare într-o pădure din Grecia, devastată de incendii. Ce au găsit pompierii

Optsprezece cadavre arse, posibil ale unor migranţi, au fost găsite marţi într-o zonă rurală izolată, la sud de satul Avantas, în nordul Greciei, unde incendiile de vegetaţie ard de câteva zile, a anunţat brigada de pompieri.

1.000 de migranți au ajuns pe insula italiană Lampedusa, în două zile. Ce fac italienii cu ei
1.000 de migranți au ajuns pe insula italiană Lampedusa, în două zile. Ce fac italienii cu ei

Aproximativ 1000 de migranți au ajuns începând de sâmbătă pe insula italiană Lampedusa, după ce au traversat cu diverse ambarcaţiuni Marea Mediterană venind dinspre Africa.

ONU: Peste 2.000 de refugiați au murit în Marea Mediterană încercând să ajungă ilegal în UE
ONU: Peste 2.000 de refugiați au murit în Marea Mediterană încercând să ajungă ilegal în UE

Tot mai mulți migranți aleg să tranziteze cu diverse ambarcațiuni Marea Mediterană pentru a ajunge pe continentul european, chiar dacă își pun viața în pericol. 

 

Cel puțin șase morți și 55 de pasageri salvaţi după un naufragiu în Canalul Mânecii. Între cinci şi zece oameni, căutați
Cel puțin șase morți și 55 de pasageri salvaţi după un naufragiu în Canalul Mânecii. Între cinci şi zece oameni, căutați

Şase migranţi, între care un afgan, au murit, sâmbătă, în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi în Canalul Mânecii, în timp ce „cinci până la zece pasageri” sunt în continuare căutaţi, au anunţat prefectura maritimă locală şi parchetul.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.