Doi medici chirurgi din Craiova și Târgu Jiu, reținuți după moartea mai multor pacienți. Care au fost greșelile fatale

×
Codul embed a fost copiat

Doi medici chirurgi - unul din Craiova, altul din Târgu Jiu, ambii foști directori ai spitalelor județene din orașele lor, au fost reținuți de poliție. Ar fi făcut greșeli care ar fi dus la moartea pacienților lor.

Celui din Craiova i se impută 4 decese, după ce ar fi prelevat greșit probe pentru biopsie. Cel de-al doilea a operat o femeie care s-a stins în urma intervenției. 

În timp ce medicul Alin Demetrian păstrează tăcerea în privința acuzațiilor, polițiștii de la Investigații Criminale din Dolj transmit că îl bănuiesc de patru infracțiuni de ucidere din culpă.
 
Patru dintre pacienții lui - doi bărbați în vârstă din Dolj și două femei de peste 60 de ani din Gorj - ar fi murit după ce i-a supus unor intervenții chirurgicale de prelevare a unor fragmente de țesut - în vederea stabilirii diagnosticului.

Intervențiile ar fi fost făcute „fără respectarea măsurilor impuse de exercitarea profesiei de medic, specializarea chirurgie toracică.”

Procurorii au explicat - în detaliu - greșelile făcute de medic, în septembrie 2019, în cazul unui pacient de 77 de ani.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Mihai Trică, procuror Parchetul de pe Lângă Judecătoria Craiova: „Domnul Alin Demetrian Dragoș a efectuat în mod necorespunzător o mediastinoscopie cervicală anterioară asupra pacientului, în urma căreia i-a secționat accidental trunchiul branhio-cefalic drept, provocându-i o hemoragie externă masivă care a condus, în dimineața zilei următoare, la moartea violentă a pacientului.”

În alte situații - spun surse din anchetă, doctorul Alin Demtrian ar fi prelevat țesut din zone puternic vascularizate și ar fi tăiat prea mult țesut din tumora pe care o voia analizată la microscop.

Mihai Trică, procuror Parchetul de pe Lângă Judecătoria Craiova: „Este o culpă prin neglijență.”

Ioana Cernacovschi este una dintre victimele medicului. A murit în septembrie 2020.

Deocamdată, doctorul Alin Demetrian nu mai are voie să profeseze nici în spitalele de stat și nici în cele private. Înițial a fost reținut 24 de ore și - în această după-amiază - pus sub control judiciar.

Alin Demetrian a condus până acum câteva luni clinica de chirurgie toracică din Craiova și în trecut a fost și manager al Spitalului Județean de Urgență. Are 47 de ani, iar în CV și-a trecut mai multe studii în străinătate, la spitale din Franța, Austria, Polonia și Germania. Este - printre altele - membru al Colegiului Medicilor și în Societatea Europeană de Chirurgie Toracică.

În ultima perioada lucra ca medic primar - cu competențe în endoscopie bronșică - și era profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova.

În ultima declarație de avere are trecute două apartamente în București, trei în Craiova, unul în Navodari și doua case în județul Dolj. Are și peste 60 de mii de metri pătrați de teren agricol iar în conturi avea anul trecut circa 46 de mii de lei. În 2022 din salarii a câștigat peste 230 de mii de lei.

Pentru ucidere din culpă în forma culpei medicale a fost reținut și un medic chirug din Gorj - Gheorghe Neață, în vârstă de 66 de ani - în trecut director al spitalului județean din Târgu Jiu.

Procurorii îl acuză de moartea unei femei de 40 de ani pe care a operat-o în 2021. La câteva luni după acest incident doctorul Gheorghe Neață a fost arestat pentru luare de mită - apoi a stat sub control judiciar și de câteva zile se întorsese în spital.

Mihaela Floriu, Spitalul Judetețean de Urgență Târgu Jiu: „Dânsul s-a întors la serviciu în data de 23 martie, în urma unei sentințe definitive dată de Curtea de Apel Craiova. În cazul în care se va decide o altă măsură de către instanța de judecată, juristul nostru va proceda conform procedurilor legale și dacă va fi cazul îi va suspenda din nou contractul de muncă.”

În dosarul în care doctorul Gheorghe Neață este judecat pentru luare de mită, procurorii au depus mai multe înregistrări. Într-una dintre acestea medicul se ruga să nu fie prins când cere bani pacienților.

Doctorul mai avusese probleme cu procurorii și în 2005. Atunci a fost condamnat la închisoare cu suspendare și obligat sa plătească 80 de mii de lei daune unui pacient după ce l-a anesteziat în locul specialistului. Bolnavul a rămas paralizat. Iar în 2020, o femeie l-a acuzat că a operat-o fără motiv. I-a spus că are o tumoare - dar investigațiile efectuate ulterior au infirmat problema.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică

Elevii care comit abateri grave vor putea fi suspendați sau exmatriculați, chiar și până în următorul an școlar, dacă Statutul elevului și regulamentul unităților de învățământ va fi adoptat de Ministerul Educației.

Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă

Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău - Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău.

Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă
Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă

Românii și-au schimbat părerea - atunci când îi întrebi ce le-ar asigura o viață de calitate.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.