Cum s-a rezolvat problema traficului aglomerat în Cluj și Timișoara. Capitala a rămas în urmă

×
Codul embed a fost copiat

Microbuzele şcolare par să rezolve problema traficului de dimineaţă.

La două luni de la introducerea acestora în Timişoara, autorităţile au suplimentat deja numărul de vehicule pentru că au constatat că doar pe o stradă unde se află două şcoli intra cu 200 de maşini mai puţin. Un astfel de sistem funcţionează şi la Cluj.

De linii speciale pentru microbuze s-a vorbit la sfârşitul anului trecut şi în Bucureşti, însă până acum nu s-a întâmplat nimic. Primăria Capitalei încă aduna date despre zonele unde ar fi necesar transportul special pentru elevi.

Pe Bulevardul C.D. Loga din Timişoara sunt două dintre cele mai importante scoli din oraş, care au în jur de 3 mii de elevi.

Potrivit Sistemului de Management al Traficului, într-o zi din această săptămână, între orele 7:30 şi 8:30, au intrat spre cele două licee 3.650 de maşini. Anul trecut când nu existau microbuzele şcolare, erau peste 3.800.

Citește și
protest, capitala, bucuresti, restrictii de trafic,
Sute de taximetriști au protestat în fața Guvernului, dar au plecat acasă mulțumiți
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Deşi diferenţa pare mică, fiecare vehicul în minus contează.

Tihomir Milin director liceul "C.D. Loga" Timişoara: "Aceste mijloace de transport şi-au dovedit eficiența încă de la bun început. S-a acoperit deja o plajă destul de largă a cartierelor oraşului."

Într-o altă zonă a oraşului, la liceul Grigore Moisil, ajunge doar un microbuz, spre nemulţumirea părinţilor.

Tatăl unui elev: Ar fi util orice transport în comun. E clar că e foarte greu să ajungem cu copiii.
Reporter: Cam cât timp pierzi dimineaţa în această intersecţie?
Tatăl unui elev: Minim un sfert de oră.

Iniţial societatea de transport a pus la dispoziţie microbuze pentru patru linii care pornesc din cartiere, spre centru. Ulterior au fost create încă trei.

Nicu Bitea, director Societatea de Transport Public Timişoara: "Obiectivul nostru în acest an este să ajungem la zece linii de transport şcolar".

Şi în Cluj-Napoca, anul trecut, au fost introduse cinci autobuze care îi lasă pe elevi la două şcoli centrale.

Efectele proiectului cu microbuzele şcolare au fost vizibile din primele zile de la implementare. Practic pe arterele din centrul Clujului traficul a scăzut dimineaţa la orele de vârf cu 200 de maşini.

Iulia Persa, purtător de cuvânt primăria Cluj-Napoca: "Vom suplimenta cu încă 10 numărul acestor autobuze şcolare pentru a reduce şi mai mult traficul la orele de vârf din municipiul Cluj-Napoca."

Pe tot traseul copiii sunt însoţiţi de un poliţist local şi de un reprezentant al regiei de transport public.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident în lanț pe DN1 în Brașov. 7 maşini s-au ciocnit
Accident în lanț pe DN1 în Brașov. 7 maşini s-au ciocnit

Accident în lanț pe DN1, intre Codlea și Vlădeni, în județul Braşov.

Sute de taximetriști au protestat în fața Guvernului, dar au plecat acasă mulțumiți
Sute de taximetriști au protestat în fața Guvernului, dar au plecat acasă mulțumiți

A fost a doua zi de proteste în centrul Capitalei. Sute de taximetriști au ocupat și joi Piața Victoriei și au cerut Guvernului să schimbe legislația care le reglementează activitatea.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.