Care este cel mai exportat produs agricol al României

×
Codul embed a fost copiat

Camioane, vapoare sau avioane încărcate cu tutun, seminţe de cereale, animalele vii şi carne au plecat de la noi către țări din Uniunea Europeană, anul trecut. Cea mai multă marfă a ajuns în ţările în care trăiesc mulţi români: Spania şi Italia.

Sunt însă şi exportatori care au succes în locuri îndepărtate. Aşa se face că vestiţii pufuleţi au ajuns până în Japonia. Americanii cumpăra conserve din legume româneşti, iar brazilienii apreciază Feteasca Neagră.

În loc de grâne, acum tutunul este cel mai exportat produs agricol al României. În total, ţara noastră a vândut anul trecut produse agroalimentare de 7 miliarde de euro, din care două treimi au avut destinaţia tari din UE.

Am trimis peste hotare în special materie primă - adică tutun, seminţe, cereale, animale vii, lactate şi carne, şi am cumpărat produse gata ambalate.

Spania şi Olanda cumpărat cel mai mult produsele agroalimentare româneşti. Exporturile în cazul lor trec de valoarea de 1 miliard de euro. În cazul Spaniei, explicaţia este că acolo există o comunitate puternică de români, iar în Olanda îşi au sediul multe companii internaţionale care se ocupă cu comerţul intracomunitar. În clasament urmează alte ţări în care trăiesc comunităţi mari de români - Italia, Franţa şi Germania. Sunt însă şi producători care exportă şi către destinaţii îndepărtate, din afara continentului.

Citește și
Euro
Deficitul balanţei comerciale s-a adâncit anul trecut şi a depăşit 18,38 miliarde de euro
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De pildă, milioane de pungi cu pufuleţi româneşti ajung pe rafturile americanilor, australienilor ori asiaticilor. Sunt vânduţi simpli sau îmbrăcaţi în ciocolată, aşa cum se întâmplă în Japonia, pentru că şi asiaticilor le place combinaţia dintre dulce şi sărat.

Eliodor Apostolescu, producător de pufuleţi: Ajungem între 30 şi 200 de pungi pe magazin. Rulajul produselor este acelaşi, ori că suntem listaţi într-o reţea de magazine din New York, ori că suntem în Japonia, Austria. Înseamnă că, probabil, produsele noastre sunt cu largă adresabilitate, au depăşit barierele culturale. Vezi raion în alte ţări pe care scrie 'pufuleți'”.

Şi licorile româneşti sunt apreciate. Mii de sticle cu Feteasca Neagră şi cu lichioruri de fructe ajung în Canada, America, Brazilia sau chiar în Taiwan.

Costas Manoleas, reprezentantul unui producător de băuturi: „România este în topul producătorilor de vinuri din UE, așa că vinul produs aici este destul de bine cunoscut pe piețele asiatice.”

Exportatorii români au şanse mari de afirmare pe pieţele tradiţionale, către care exportau şi înainte de anii '90, spun specialiştii.

Claudiu Vrinceanu, coordonatorul unui program export Romanian Business Leaders: „Sunt mai multe pieţe tradiţionale în care România este mai apreciată decât alte ţări, ca Bulgaria şi Polonia. Românii pot depăşi alţi producători din regiune la capitolul preţ.”

În Arabia Saudită, de pildă, trimitem vapoare încărcate cu cereale şi animale vii. Arabii mai cumpără de la noi şi zahăr, dulciuri ori lactate.

În Statele Unite ale Americii, trimitem în special grâne şi, mai timid, pe lista şi-au făcut loc şi conservele de fructe şi legume, alături de vin.

Surprinzător, trimitem în Africa inclusiv cacao, pe lângă tone de cereale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Preşedinta Comisiei Europene: UE ar putea bloca şi alte exporturi de vaccin anti-Covid-19
Preşedinta Comisiei Europene: UE ar putea bloca şi alte exporturi de vaccin anti-Covid-19

Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a avertizat luni că şi alte ţări ar putea bloca exporturi de vaccinuri anti-COVID-19, aşa cum a făcut Italia cu un lot al AstraZeneca, relatează AFP.

Deficitul balanţei comerciale s-a adâncit anul trecut şi a depăşit 18,38 miliarde de euro
Deficitul balanţei comerciale s-a adâncit anul trecut şi a depăşit 18,38 miliarde de euro

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) s-a adâncit în anul 2020, ajungând la 18,387 miliarde de euro, mai mare cu 1,088 miliarde de euro decât cel înregistrat în anul 2019.

Exporturile din China înregistrează cel mai rapid ritm de creştere din martie 2019
Exporturile din China înregistrează cel mai rapid ritm de creştere din martie 2019

Exporturile din China înregistrează cel mai rapid ritm de creştere din martie 2019. Cifrele au crescut în august pentru a treia lună consecutiv, eclipsând declinul extins al importurilor.

Lukașenko amenință UE. ”Să vedem cui îi e frică! Le vom arăta ce înseamnă sancţiuni”
Lukașenko amenință UE. ”Să vedem cui îi e frică! Le vom arăta ce înseamnă sancţiuni”

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, a cărui realegere este contestată de trei săptămâni, a ameninţat să interzică tranzitul exporturilor europene către Rusia în cazul în care UE impune sancţiuni în acest dosar.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.