"Lista morţii" făcută de extremişti din Germania. Pregătiseră şi sacii pentru cadavre

extremisti din germania
Getty

Un grup de extremişti de dreapta a creat „o listă a morţii” cu persoane de stânga şi pro-refugiaţi prin accesarea bazelor de date ale poliţiei.

Procurorul general al Germaniei investighează gruparea Nordkreuz din august 2017 suspectând organizaţia că pregăteşte un atac terorist, scrie News.ro.

Gruparea, care include 30 de membri, ar avea legături apropiate cu poliţia şi armata şi cel puţin un membru este în continuare angajat în comandamentul special al Biroului de Investigaţii Penale.

Conform Redaktions Netzwerk Deutschland, o agenţie de cercetare din Hanovra, gruparea pregăteşte un atac în masă asupra duşmanilor săi politici.

Membrii grupării au comunicat prin mesaje criptate pe Telegram şi au accesat calculatoarele poliţiei pentru a colecta aproape 25.000 de nume şi adrese ale politicienilor locali care au jucat un rol activ în eforturile civice în perioada crizei refugiaţilor din 2015.

Citește și
Legiunea Nationala din Ungaria
Un partid din Ungaria şi-a făcut propria armată privată, împotriva romilor şi comuniştilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe listă s-ar afla membri din SPD, Partidul Verzilor, Die Linke şi Uniunea Creştin Democrată a cancelarului german Angela Merkel.

Aceste informaţii vin după ce la începutul lunii Walter Lübcke, un membru al CDU, partidul conservator al lui Merkel, a fost ucis la domiciliul său din vestul ţării. Un suspect în vârstă de 45 de ani, având legături cu mişcarea neonaziştilor, a fost arestat weekendul trecut. Această dramă a zguduit întreaga ţară care se teme de apariţia terorismului de extremă dreapta.

Ministrul german al Afacerilor Externe, Heiko Maas, a avertizat săptămâna trecută pe Twitter că "Germania are o problemă cu terorismul". "Avem peste 12.000 de extremişti de dreapta violenţi în ţara noastră. 450 dintre ei au putut intra clandestin, în ciuda mandatelor de arestare. Trebuie să ne apărăm mai mult: niciun milimetru în plus pentru duşmani în libertate", a scris el.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Planul extremiştilor din Ungaria ca să îi deporteze pe romi în Siberia
Planul extremiştilor din Ungaria ca să îi deporteze pe romi în Siberia

Mişcarea extremistă Mi Hazank (Patria Noastră) a anunţat că vrea să îi deporteze pe romii cu probleme penale în Siberia.

Un partid din Ungaria şi-a făcut propria armată privată, împotriva romilor şi comuniştilor
Un partid din Ungaria şi-a făcut propria armată privată, împotriva romilor şi comuniştilor

Partidul extremist Mi Hazank a înfiinţat o grupare paramilitară intitulată Legiunea Naţională

Autorităţile germane au descoperit şapte extremişti în rândul forţelor armate
Autorităţile germane au descoperit şapte extremişti în rândul forţelor armate

Autorităţile din Germania au arestat anul trecut şapte extremişti din rândul forţelor armate, relatează vineri presa germană preluată de DPA, conform Agerpres.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.