”Joker” a fost arestat la Washington. Ce a făcut în stradă actorul Joaquin Phoenix

Joker
Profimedia

Actorul Joaquin Phoenix a fost arestat, vineri, la Washington, în timpul unui protest organizat de Jane Fonda pentru urgentarea măsurilor faţă de schimbările climatice, alăturându-se astfel unora ca Sally Field, Sam Waterston şi Ted Danson.

Phoenix a mărşăluit alături de câteva sute de persoane, între care actorii Martin Sheen, Maggie Gyllenhaal şi Susan Sarandon, şi a ţinut un discurs despre efectele pe care le au industriile de carne şi lactate asupra climei.

Potrivit poliţiei, 147 de protestatari au fost arestaţi în demonstraţia neautorizată de la Capitol.

Din luna octombrie a anului trecut, mai mulţi actori, între care Sam Waterston, Ted Danson, Rosanna Arquette, Sally Field şi Catherine Keener, au fost arestaţi pentru nesupunere civilă, în timpul seriei de proteste „Fire Drill Friday” iniţiate de Fonda.

Citește și
Joker
Cinematografele din SUA interzic fanilor să poarte măşti la proiecţia filmului „Joker”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Vineri, Joaquin Phoenix - prezentat de Fonda drept „unul dintre cei mai mari actori de astăzi” - a declarat pe scena improvizată:

Ceva despre care cred că nu se vorbeşte des în mişcarea pentru mediu sau schimbările climatice este faptul că industria cărnii şi a lactatelor este a treia cauză ce provoacă schimbările climatice. Uneori ne întrebăm ce putem face în această luptă şi este ceva ce puteţi face azi, acum şi mâine, prin alegerea a ceea ce consumaţi”.

Acest comentariu vine după ce duminică, la gala Globurilor de Aur, unde a fost premiat pentru rolul din „Joker”, actorul a apreciat că Asociaţia Presei Străine de la Hollywood a recunoscut legătura dintre consumul de produse de origine animală şi schimbările climatice.

Activist pentru drepturile animalelor şi vegan, Phoenix a fost cel care a convins Asociaţia să ofere la gală un meniu complet vegan.

Potrivit News.ro, Jane Fonda s-a folosit de fiecare protest pentru a atrage atenţia asupra unei cauze - de la impactul schimbărilor climatice asupra apei şi femeilor, la instituţiile financiare care permit industriei bazate pe combustibil fosil să prospere.

Deşi acesta a fost ultimul protest „Fire Drill Friday” de la Capitol, Fonda a spus că demonstraţiile vor avea loc în alte părţi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Filmul ”Joker” a înregistrat un record pentru debut în luna octombrie
Filmul ”Joker” a înregistrat un record pentru debut în luna octombrie

Filmul „Joker”, regizat de Todd Phillips, cu Joaquin Phoenix şi Robert De Niro în distribuţie, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, stabilind un record pentru un debut în luna octombrie.

Cinematografele din SUA interzic fanilor să poarte măşti la proiecţia filmului „Joker”
Cinematografele din SUA interzic fanilor să poarte măşti la proiecţia filmului „Joker”

Cinematografele americane au decis să interzică spectatorilor să poarte măşti, costume şi arme de jucărie la proiecţiile filmului „Joker”, care va fi lansat pe 4 octombrie.

Maleficul Joker, într-un nou film care se anunţă spectaculos. Cine îl va interpreta
Maleficul Joker, într-un nou film care se anunţă spectaculos. Cine îl va interpreta

Cameleonicul actor Joaquin Phoenix îl va interpreta pe duşmanul de temut al lui Batman, maleficul Joker, într-un nou film ce se anunţă spectaculos.

A apărut prima fotografie cu Joaquin Phoenix în rolul Jokerului. FOTO
A apărut prima fotografie cu Joaquin Phoenix în rolul Jokerului. FOTO

Regizorul Todd Phillips a postat, duminică, pe Instagram, prima fotografie cu actorul Joaquin Phoenix în rolul Jokerului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.