Cinematografele din SUA interzic fanilor să poarte măşti la proiecţia filmului „Joker”

62080707
Profimedia

Cinematografele americane au decis să interzică spectatorilor să poarte măşti, costume şi arme de jucărie la proiecţiile filmului „Joker”, care va fi lansat pe 4 octombrie.

 

Lungmetrajul lui Todd Phillips este - pentru moment - văzut ca unul dintre principalii competitori pentru nominalizările de la Oscar, scrie News.ro.

Interpretarea lui Joaquin Phoenix a fost unanim lăudată de critici, însă filmul recompensat la Veneţia cu Leul de Aur este acum în mijlocul unei controverse.

Mulţi cred, înainte de a viziona filmul, că Arthur Fleck - un bărbat singuratic, abuzat, cu probleme mintale, care, pe măsură ce societatea continuă să îl respingă, adoptă un personaj ale cărui acţiuni devin violente - este prezentat cu empatie şi se tem ca ar putea fi un model.

În urmă cu câteva zile, într-o scrisoare transmisă directorului Warner Bros., Ann Sarnoff, rudele şi prietenii celor ucişi şi răniţi în atacul care a avut loc în 2012 într-un cinematograf din Aurora (Colorado), în timpul filmului „The Dark Knight Rises”, nu au cerut anularea lansării filmului, însă au precizat că abordarea „cu empatie” a transformării personajului dintr-un singuratic în criminal îi pune în cumpănă.

„Vrem să fim clari că susţinem dreptul la libertatea de exprimare şi expresie, dar, la fel ca oricine a văzut un film după o bandă desenată, vă putem spune că odată cu o mare putere vine şi mare responsabilitate. De aceea facem apel să vă folosiţi de platforma uriaşă pe care o aveţi şi de influenţă pentru a vă alătura nouă în lupta pentru a construi comunităţi mai sigure cu mai puţine arme”, se arată în scrisoare citată de The Guardian.

După ce a fost stârnit un val de nelinişti, iar poliţia a anunţat că va fi vizibil prezentă pe străzile din Los Angeles în perioada lansării filmului, acum, lanţurile de săli de cinema Landmark Theatres şi AMC Theatres (cea mai mare reţea, cu peste 600 de săli) au anunţat că nu vor permite accesul celor mascaţi sau îmbrăcaţi „astfel încât să îi facă pe ceilalţi să se simtă inconfortabil”.

Autorităţile au anunţat că vor fi vigilente, însă este posibil ca tocmai această întreaga controversă să ofere idei.

Este aşteptat ca „Joker” să genereze încasări de peste 80 de milioane de dolari în primul weekend pe marile ecrane americane.

Regizorul a spus că filmul este o expunere de idei despre dragoste, traume din copilărie şi lipsa compasiunii în lume.

Warner Bros. este de părere că una dintre funcţiile poveştilor este să provoace conversaţii dificile despre subiecte complexe. „Nici personajul fictiv Joker, nici filmul nu reprezintă o sprijinire a violenţei de vreun fel din lumea reală. Nu este intenţia filmului, a cineaştilor sau a studioului să arate acest personaj ca pe un erou”.

Juriul competiţiei Festivalului de la Veneţia a spus despre film că este „remarcabil”, cu o interpretare „magnifică”, „o reflecţie asupra antieroilor, unde duşmanul este sistemul”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Suma primită de Stormy Daniels după ce a fost arestată într-un club de striptease

Actrița de filme pentru adulți Stormy Daniels, care se află în centrul unui scandal implicându-l pe Donald Trump, a obţinut 450.000 de dolari în cadrul unei înţelegeri cu Primăria din Colombus, în Ohio.

Ryanair își îndeamnă piloții să se transfere în România pentru a evita să-și piardă jobul

Compania aeriană Ryanair a îndemnat piloții din Marea Britanie să își ia concediu neplătit sau să se transfere în alte țări, precum România, pentru a evita să-și piardă slujba.

Substanța dăunătoare conținută de țigările electronice cu cannabis din SUA

Țigările electronice cu cannabis achiziționate de pe piața neagră din Statele Unite pot conține acid cianhidric, conform unui studiu realizat după ce 13 persoane au murit din cauza unor afecțiuni asociate cu aceste țigări.

Recomandări
Politico: Europa ezită să acţioneze, în ciuda intensificării atacurilor hibride ruseşti. Kremlinul testează limitele NATO

În ciuda intensificării atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice europene şi a fabricilor de armament, ţările NATO rămân reticente în a lua măsuri dure imediate care ar putea provoca Kremlinul, scrie Politico.

Dronă doborâtă de NATO deasupra Lituaniei. ”O astfel de pregătire este vitală”

Avioane de vânătoare ale NATO au doborât o dronă deasupra Lituaniei, a anunţat marţi preşedintele acestei ţări membre a Alianţei Atlantice, Gitanas Nauseda, relatează AFP.

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.