Curtea de Justiție a UE desființează prescripția care a închis mii de dosare. Ce se întâmplă cu corupții eliberați de CCR

×
Codul embed a fost copiat

Curtea de Justiție a Uniunii Europene pune pe jar instanțele și parchetele de la București în chestiunea prescripției, care a provocat închiderea a mii de dosare fără verdicte clare, de condamnare sau achitare.  

Judecătorii din Luxembourg atrag atenția că statele membre ale Uniunii trebuie să se asigure că normele privind prescripția, prevăzute de dreptul național, permit totuși pedepsirea infracțiunilor legate de fraudele cu fonduri europene și cele de evaziune fiscală.

La sesizarea Curții de Apel Brașov, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că instanțele românești au obligația să respecte tratatul Uniunii Europene în ceea ce privește protejarea intereselor sale financiare.

Instanțele naționale sunt obligate (…) să lase neaplicate Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, (…) în măsura în care aceste decizii au efectul de a conduce la prescrierea răspunderii penale într-un număr mare de cazuri de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii”.

Judecătorii români voiau să știe dacă într-un caz de condamnare definitivă a unor evazioniști care invocau prescripția se aplică legislația Uniunii Europene sau deciziile Curții Constituționale a României și Înaltei Curți de Casație. În alte câteva mii de cazuri, instanțele au încetat dispus încetarea proceselor, iar inculpați condamnați inițial au scăpat de închisoare.

Citește și
justitie, coruptie, catuse
LIVE UPDATE, ”faptele s-au prescris”. Lista celor care, deși au încălcat legea, au scăpat de închisoare datorită CCR
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Instanța națională este obligată, în principiu, să înlăture normele sau jurisprudența naționale care creează un risc sistemic de impunitate pentru asemenea infracțiuni”. (Sursa Direcția Comunicare CJUE)

Decizia Curții Europene de Justiție este interpretată însă diferit la București. Unii experți susțin că instanțele românești ar trebui să respecte totuși voința Curții Constituționale și să aplice prescripția, dar numai pentru cazurile soluționate definitiv între 2018 și 2022. Alții cred că deciziile date de CCR și ICCJ ar trebui ignorate de acum, iar procesele în care se invocă prescripția să fie duse la bun sfarșit și soluționate.

DNA consideră că decizia CJUE arată că ”a acționat just și coerent”

Cei mai mulți specialiști în drept se întreabă însă dacă decizia CJUE se aplică și în cazurile de coruptie. Așa că șefii DNA au avut o ședință de urgență.

Decizia CJUE arată că DNA a acționat just și coerent atunci când a exercitat toate căile legale de atac față de deciziile instanțelor prin care s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție. Plecând de la aceste principii, consecvenți cu întreaga noastră activitate, DNA va acționa în continuare cu aceeași fermitate și determinare, cu respectarea principiului legalității". (Sursa - Declarația lui Gelu Voineag, procuror șef DNA)

Cel mai recent dosar de corupție închis pentru prescripție, chiar la instanța supremă, este cel al Elenei Udrea și Ioanei Băsescu. DNA mai are la dispoziție câteva zile să decidă dacă solicită redeschiderea lui printr-un recurs în casație, invocând tocmai recenta decizie a Curții Europene de Justiție.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Curtea de Justiție a UE a decis că prescripția CCR care a scăpat de închisoare mii de corupți este ilegală
Curtea de Justiție a UE a decis că prescripția CCR care a scăpat de închisoare mii de corupți este ilegală

Justiția din țara noastră a primit o lovitură uluitoare luni, după ce Curtea de Justiție a UE a decis că prescripția dictată de Curtea Constituțională a României, prin care mii de corupți au scăpat de închisoare, este ilegală.

LIVE UPDATE, ”faptele s-au prescris”. Lista celor care, deși au încălcat legea, au scăpat de închisoare datorită CCR
LIVE UPDATE, ”faptele s-au prescris”. Lista celor care, deși au încălcat legea, au scăpat de închisoare datorită CCR

Mii de dosare penale aflate în stare de judecată ori în anchetă la procurori sunt afectate în prezent, în România, de o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), adoptată în 2022, cu privire la aplicarea retroactivă a prescripției penale.

Noul șef al CCR are o pensie specială de 7.500 de euro şi venituri totale de 15.700 de euro. Ce pensii au ceilalți magistrați
Noul șef al CCR are o pensie specială de 7.500 de euro şi venituri totale de 15.700 de euro. Ce pensii au ceilalți magistrați

Noul preşedinte al Curţii Constituţionale (CCR), Marian Enache, a încasat peste 15.700 de euro lunar de la stat, potrivit declaraţiei de avere aferente anului 2021.

Universitatea Babeș-Boliay critică decizia CCR privind doctoratele plagiate. ”Afectează etica academică”
Universitatea Babeș-Boliay critică decizia CCR privind doctoratele plagiate. ”Afectează etica academică”

Universitatea Babeș-Boliay (UBB) critică decizia Curții Constituționale a României (CCR) prin care titlurile de doctorat pot fi retrase în instanță, iar nu ”de către instituția care l-a acordat, după practicile academice”.

Trei dintre judecătorii CCR, răsplătiți cu un bonus de aproape 30.000 de euro pentru că au reușit să-și încheie mandatul
Trei dintre judecătorii CCR, răsplătiți cu un bonus de aproape 30.000 de euro pentru că au reușit să-și încheie mandatul

Trei dintre judecătorii Curții Constituționale (CCR), Valer Dorneanu, Daniel Morar și Mona Pivniceru, și-au încheiat mandatul de 9 ani și au fost răsplătiți cu un bonus consistent.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.