Ziua Sustenabilității. Omenirea și-a consumat deja resursele naturale încă de la jumătatea anului

×
Codul embed a fost copiat

Miercuri, de Ziua Sustenabilității, aflăm că omenirea și-a consumat deja resursele naturale, încă de la jumătate anului.

Asta înseamnă că am intrat pe datorie, iar dacă vom continua să poluăm și să risipim apă și mâncare, cu aceeași viteză, în 2030, vom avea nevoie de două planete, similare cu Terra, ca să supraviețuim. Este avertismentul dur al Fundației Mondiale pentru Mediu. Vestea bună este că există, totuși, soluții.

6 din 10 români cred că generațiile următoare se vor confrunta cu catastrofe climatice - se arată într-un studiu al unei organizații de mediu.

Ecologiștii au calculat că, în 2021, planeta Pământ și-a consumat deja resursele naturale încă de la jumătate anului - pe 21 iunie, mai devreme cu 8 zile față de 2019. Doar 2020 a fost pe plus, când natura a reușit cât de cât să se regenereze, în perioada de lockdown. România însă stă prost la capitolul mediu și sustenabilitate.

E o dată care, dacă ne uităm istoric, din păcate, scade din ce în ce mai mult... Respectiv, terminăm resursele naturale pe care le avem la dispoziție ca națiune din ce în ce mai repede. Această dată trebuie să fie una pe care trebuie să o împingem în direcția opusă”, a declarat reprezentantul Ambasadei Sustenabilității în România.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Una dintre variante este să ne orientăm mai mult spre resursele regenerabile, mai ales că tehnologia ne ajută. De exemplu, să optăm pentru dispozitive care se încarcă de la soare, în locul celor care consumă mult curent electric. Să înlocuim mășina cu transportul în comun, mersul pe jos, ori cu bicicleta.

În ultimii ani, constant mi-am propus să reduc amprenta de dioxid de carbon, folosind mijloacele de transport în comun, folosind trenul când mă duc la mare sau munte în România și să folosesc avionul cât mai puțin sau să combin diferite vizite pe același zbor, dacă este posibil”, a explicat un consilider prezidențial pe mediu.

Și reciclarea și refolosirea plasticului, a componentelor din diferite electronice ar putea fi una dintre soluții și n-am mai avea natura plină de deșeuri. Am reduce poluarea, dar România este codașă și la acest capitol. Aruncăm și reciclăm doar 14 la sută, în timp ce ne-am făcut deja de râs în fața Uniunii Europene pentru că nu am atins ținta de 50 la sută. În schimb, în fiecare an, Ministerul Mediului anunță măsuri, dar multe rămân pe hârtie.

Se derulează în continuare programele administrației fondului pentru mediu, programe care, mă rog, au fost lansate anii trecuți cum este: Rabla clasic, Rabla, plus, infrastructură velo, împădurirea terenurilor degradate”, a declarat un reprezentant al Ministerului Mediului.

Schimbările în bine pot fi simple și le putem face chiar noi acasă: când ne spălăm pe dinți, să oprim apa în timpul periajului. Sau atunci când spălăm vasele, procedăm la fel în timp ce folosim detergentul. Îi dăm drumul doar când trebuie să clatim. Nu vă imaginați, la nivel global, câtă economie se face. Și când mergem la cumpăraturi, putem opta pentru plase din materiale, în loc de cele de plastic.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
”România, știi bine”, ep. 45, cu Rareș Năstase. Cum sunt distruse cele mai mari resurse de apă
”România, știi bine”, ep. 45, cu Rareș Năstase. Cum sunt distruse cele mai mari resurse de apă

Podcastul ”România, știi bine”, realizat de echipa emisiunii ”România, te iubesc!”, ajunge astăzi la episodul 45, cu ”Arii protejate în ape tulburi”, un reportaj realizat de Rareș Năstase.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.