Pelerinaj de Sfântul Andrei. Unde este peștera Sfântului Andrei, din România

Peștera Sfântului Andrei
Shutterstock

Pelerinajul Sfântul Andrei este cel mai mare eveniment care se organizează în Postul Crăciunului. Zeci de mii de credincioșii vin în județul Constanța să se roage la peștera în care se spune că a locuit apostolul lui Iisus.

Sfântul Andrei este considerat ocrotitorul neamului românesc după ce, potrivit tradiției, acesta a ajuns pe teritoriile locuite acum de români și a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu. 

Locul în care se spune că a stat Apostolul o perioadă este o peșteră situată la marginea satului Ion Corvin din județul Constanța. De aceea, în fiecare an, pe 30 noiembrie, mii de credincioși merg în pelerinaj la mănăstirea ridicată lângă peșteră, pentru a se ruga.

O tradiție spune că credincioșii care ajung la peștera Sf. Andrei trebuie să lase în zidurile de piatră ale lăcașului iconiţe şi cruciuliţe în timp ce se roagă pentru sănătate și pentru împlinirea tuturor dorințelor.

Unde este peștera Sfântului Andrei

În apropierea satului Ion Corvin există o peșteră în care se spune că a locuit Sfântul Andrei atunci când a ajuns în Tracia.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit crestinortodox.ro, peștera Sfântului Andrei a fost descoperită în 1918 de către fostul teolog și avocat Jean Dinu.

Peștera era înconjurată de pădure. Intrarea era mult mai mică iar înăuntru crescuseră buruieni. După ce a curățat peștera, Jean Dinu a construit un mic corp de chilii.

Biserica Ortodoxă Română consideră că peștera Sfântului Andrei este primul lăcaș de cult creștin din România.

În apropierea peşterii se află Izvorul Sfântului Apostol Andrei. Potrivit legendei, în acel loc nu era apă, iar când a ajuns aici, Apostolul Andrei ar fi lovit cu toiagul în stâncă și astfel a luat naștere izvorul.

Cum se ajunge la Peștera Sf. Andrei

Peștera se află în apropierea satuluI Ion Corvin, la aproximativ 50 de km de orașul Constanța. Cea mai bună variantă pentru a ajunge la peștera Sf.Andrei este cu mașina personală.

La ieșirea din satul Ion Corvin se află un indicator care te îndrumă să mergi 4 kilometri până la Mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte
Bookfest 2024: Ficțiunea și poveștile pentru copii au fost vedetele târgului de carte

A fost un weekend plin pentru cei care iubesc să citească și au ajuns la Bookfest, unul dintre cele mai mari târguri de carte de la noi, organizat în Capitală.  

Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării
Peste 60.000 de turiști au ajuns pe litoral în primul weekend din iunie. Ce prețuri i-au întâmpinat la malul mării

Peste 60.000 de turiști s-au bucurat în acest weekend de vremea bună de pe litoral, mai mulți ca anul trecut în primul weekend din iunie.

Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat
Un bărbat din Vaslui a încercat să verifice o butelie plină de gaz folosind flacăra deschisă. Ce a urmat

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost rănit, duminică, într-o explozie urmată de incendiu, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.