Multe persoane își amână sau își anulează vacanțele în alte țări: ”Mai așteptăm puțin, vedem ce se întâmplă în Ucraina”

×
Codul embed a fost copiat

Tensiunea în care trăim de două săptămâni, după doi ani de angoase, plus presiunea prețurilor, îi determină pe mulți să își amâne sau chiar să își anuleze vacanțele.

Potrivit agenților din domeniu, sunt turiști care urmau să ajungă în zone aflate la mii de kilometri distanță de Ucraina sau de Rusia și tot s-au răzgândit.

Roxana Condrea este pasionată de călătorii, iar în ultimii 12 ani a văzut aproape toată lumea. Avea două vacanțe planificate, la începutul anului, în Iordania și Dubai. Le-a amânat însă pe amândouă.

Roxana Condrea: "Cumva, inclusiv trecerea pe lângă spațiul aerian al Ucrainei ne dă fiori. Am evitat să cumpăr niște bilete. Chiar când a început războiul mă pregăteam să le achiziționez pentru Dubai, intenționam să mergem la Expoziția Mondială."

Unii au renunțat pur și simplu ca să își pună banii deoparte.

Citește și
Cum prezintă presă rusă de propagandă războiul din Ucraina: ”Operațiunea specială a Rusiei a salvat lumea” GALERIE FOTO
Cum prezintă presa rusă de propagandă războiul din Ucraina: ”Operațiunea specială a Rusiei a salvat lumea” GALERIE FOTO
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Mădălina Doboș: ”Din ce am văzut încep să crească prețurile la orice și stai să te gândești: mai am bani de vacanță sau mai bine îi țin, că nu se știe ce urmează."

Răzvan Postolache, proprietarul unei agenții de turism extern: "Antamaseră o vacanță și au spus: mai așteptăm puțin, vedem ce se întâmplă în Ucraina și apoi ne hotărâm. N-are legătură destinația."

Potrivit agenților de turism, până la mijlocului lunii februarie s-au făcut cu 30% mai multe rezervări în străinătate, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Situația s-a schimbat brusc odată cu intrarea rușilor în țara vecină.

Răzvan Pascu, consultant turism: "Pe 24 februarie cam toate rezervările au fost suspendate. Nu mai sunt aproape deloc români care să-și rezerve vacanțe în această perioadă. Toată lumea așteaptă. Nu că nu și-ar dori să își rezerve, ci, pur și simplu, e o perioadă de incertitudine."

Oamenii nu se înghesuie nici în stațiunile românești.

Aurelian Marin, agent de turism intern: ”În primele zile după ce a început războiul a fost un șoc și rezervările au ajuns undeva la 20-25% din ceea ce ar fi trebuit să se întâmple în mod normal. Se simte o incertitudine. Cred că ne confruntăm toți cu această situație. Toată lumea așteaptă să se termine.”

În disperare de cauză, cei din domeniul ospitalității au anunțat reduceri de tarife.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Război în Ucraina, ziua 14. Autoritățile de la Mariupol îi acuză pe ruși că au bombardat maternitatea
Război în Ucraina, ziua 14. Autoritățile de la Mariupol îi acuză pe ruși că au bombardat maternitatea

Război în Ucraina, ziua 14. În plin infern, în Ucraina, după două săptămâni de război, mii de oameni speră să fie printre civilii care scapă din conflictul devastator declanşat de Rusia.

Cum prezintă presa rusă de propagandă războiul din Ucraina: ”Operațiunea specială a Rusiei a salvat lumea” GALERIE FOTO
Cum prezintă presa rusă de propagandă războiul din Ucraina: ”Operațiunea specială a Rusiei a salvat lumea” GALERIE FOTO

Presa de propagandă din Rusia oferă o perspectivă diametral opusă a războiului pe care Vladimir Putin l-a stârnit prin invadarea Ucrainei. Rușilor li se spune că, de fapt, ”operațiunea specială” din Ucraina a salvat lumea.  

Ucraina sfidează Rusia. O orchestră a cântat în Kiev ”Odă bucuriei”, știind că vin rușii
Ucraina sfidează Rusia. O orchestră a cântat în Kiev ”Odă bucuriei”, știind că vin rușii

Într-un act de sfidare în deja celebra piaţă Maidan din Kiev, unde protestele au dejucat planurile Moscovei în Ucraina, o orchestră s-a adunat în faţa unei mici mulţimi, pentru a interpreta imnul naţional în timp ce trupele ruse înaintau spre oraș.    

Germania anunță că nu va trimite avioane de război în Ucraina
Germania anunță că nu va trimite avioane de război în Ucraina

Germania spune că nu va trimite avioane de război în Ucraina, după ce SUA au respins oferta Poloniei de a-și transfera avioanele MiG-29 rusești în Ucraina printr-o bază americană din Germania, relatează BBC.

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.