Iohannis, despre Acordul pentru Brexit: Sunt foarte bucuros că s-au făcut progrese

iohannis pnl brasov
Pro TV

Preşedintele Klaus Iohannis, care participă la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, a declarat, joi, că este bucuros că s-au făcut progrese în negocierea Acordului pentru Brexit.

Acesta s-a declarat optimist că acest acord va fi aprobat în Consiliul European.

„Pentru românii din Marea Britanie înseamnă şi ce a însemnat şi prima formă şi ar fi foarte bine dacă de data aceasta am ajunge la o înţelegere care pe urmă se pune în practică”, a spus şeful statului înainte de reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

„În acord, lucrurile care au fost negociate şi acceptate de ambele părţi nu s-au schimbat, ele au fost păstrate, ceea ce s-a renegociat şi s-a schimbat în unele părţi este partea numită 'back stop', deci înţelegerea pe graniţa între Irlanda şi Irlanda de Nord. Sunt foarte bucuros că s-au făcut progrese semnificative. Acum trebuie să vedem dacă reuşim în Consiliu şi sunt optimist să aprobăm acordul, pe urmă să vedem dacă şi la Londra se va găsi aprobare pentru acest acord", a adăugat acesta.

Potrivit Agerpres, el a reiterat că cea mai bună variantă ar fi un Brexit cu acord.

Citește și
Romania la munca in Marea Britanie
Cum ne va afecta un Brexit "fără acord". Aproape 400.000 de români trăiesc acum în Regat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"În cazul nostru, pentru românii noştri din Marea Britanie, ar însemna să le fie asigurate toate drepturile", a spus Iohannis.

Marea Britanie şi Uniunea Europeană (UE) au ajuns la un nou acord al Brexitului, a anunţat joi premierul britanic Boris Johnson. Detalii AICI
 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Negociatorii Marii Britanii și ai UE au ajuns la un nou acord pentru Brexit. Ce urmează
Negociatorii Marii Britanii și ai UE au ajuns la un nou acord pentru Brexit. Ce urmează

Negociatorii britanici și cei europeni au ajuns joi la un nou acord pentru Brexit, a anunțat prim-minstrul britanic Boris Johnson înaintea începerii întrunirii Consiliului European, care are loc la Bruxelles.

Cum ne va afecta un Brexit
Cum ne va afecta un Brexit "fără acord". Aproape 400.000 de români trăiesc acum în Regat

Efectele unui Brexit fără acord ar putea fi foarte grave pentru Marea Britanie, dar acestea vor fi resimțite puternic și de statele membre ale Uniunii Europene, printre care și România.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.