Vremea azi, 22 iunie. Zonele în care sunt anunțate ploi, grindină și vijelii

×
Codul embed a fost copiat

Luni avem instabilitate şi ploi în majoritatea zonelor tãrii. Pe parcursul zilei vor fi mai multe serii de averse, descărcări electrice şi chiar grindină şi vijelii.

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat, marți dimineață, cod portocaliu de ploi torențiale în județul Neamț, în zona de munte de peste cota 1800 m.

Se vor semnala averse torențiale ce vor totaliza 35...40 l/mp. Sunt vizate localitățile Bicaz, Pângărați, Crăcăoani, Bicaz-Chei, Poiana Teiului, Gârcina, Bicazu Ardelean, Hangu, Tarcău, Alexandru cel Bun, Tașca, Ceahlău, Grințieș, Negrești.

În țară, intervale scurte de timp sau prin acumulare se pot strânge 40 l/mp iar la amiază se vor situa între 21 şi 29 de grade. Cele mai ridicate valori se vor înregistra în sudul ţării.

Cum va fi vremea în fiecare regiune


În Dobrogea şi Bărăgan, se anunţa mai multe perioade cu ploi consistente pe parcursul zilei. Vântul va creşte în intensitate pe timpul ploilor, apare şi soarele temporar iar temperaturile urcã panã la 27-28 de grade.

Citește și
Mai multe străzi și pasaje au fost inundate, în București
Furtuna a făcut ravagii în București și Ilfov. Pasaje, intersecții și bulevarde, inundate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În Moldova sudicã şi în nordul Munteniei, gãsim atmosferã instabilã şi mai multe reprize cu ploi zgomotoase.

În nordul Moldovei şi în Bucovina se anunţa o zi cu mulţi nori. Vor fi perioade cu ploi torenţiale şi fenomene severe, cãderi de grindinã şi vijelii. Hidrologii anunţa probleme pe unele râuri din zona iar maximele ajung până la 26 de grade Celsius.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş, urmează o zi cam neplăcută cu înnorări, averse.
şi descãrcãri electrice. Se pot strânge cantităţi mai însemnate de apã şi vântul va avea unele porniri în timpul ploilor. Se incazlzeste şi după prânz vor fi 26-27 de grade în Maramureş.

Ploile vor udă şi ţinuturile vestice. Vorbim tot despre averse serioase, cu descãrcãri electrice şi intensificãri de vânt. Este risc de inundaţii pe râurile din zonã, iar temperaturile se opresc pe la 25...26 de grade.

Instabilitatea va fi ridicată şi în Transilvania. Aşteptam ploi abundente care vor fi însoţite şi de fenomene agresive: rãbufniri ale vântului, descãrcãri electrice şi vijelii. Şi pe râurile de aici sunt posibile inundaţii iar maximele termice în creştere faţă de ieri vor ajunge până la 26 de grade în vestul provinciei.

În Oltenia, ne aşteaptă o zi cu înnorări averse mai consistente în zonele înalte. Vor fi şi perioade cu soare pe parcursul zilei şi mai cres temperaturile.

Şi în ţinuturile sudice o să mai plouã din când în când, dar zãrim şi soarele printre nori. În Lunca Dunãrii, predomina vremea frumoasă şi se vor atinge 28-29 de grade.

Vremea în București

În Bucureşti, zărim soarele în prima parte a zilei însă mai târziu, se înmulţesc norii şi aşteptam alte averse cu descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului şi e posibil să cadă grindinã. Maximă termică se va situa în jurul valorii de 27 de grade.

Vremea la munte

În zonele de munte, se încălzeşte uşor însă vremea va fi instabilă şi vin alte averse care pot fi torenţiale. Se vor acumula 30 de litri de apã pe metru pãtrat şi s-ar putea să cadã grindinã.

Vremea pe litoral

Pe litoral, va fi vreme bunã în prima parte a zilei, însă dupã prânz se-adunã norii, va ploua
trecãtor şi vântul se va înteţi pe timpul ploilor. Prin staţiuni se ating 24...25 de grade, iar apa mãrii va avea 22-23 de grade.

Prognoza meteo în următoarele zile

 

În Bucureşti, ziua de marți ne-aduce atmosferã schimbătoare, înnorări şi ploi de scurtã duratã, dar zgomotoase şi abundente.

Miercuri nu scăpăm de instabilitate şi ploi. Aversele vor veni mai ales cu tunete, fulgere şi rafale de vânt iar maximă va ajunge pe la 28 de grade.

Joi avem soare în primele ore ale zilei însă spre seară vor fi ploi de scurtã duratã şi descãrcãri electrice. Vântul se va înteţi pe timpul ploilor şi maximã va fi de 28...29 de grade.

În zonele de munte, marți, ploile apar mai mult după prânz şi vor fi din nou averse torenţiale, cu fenomene destul de agresive.

Miercuri vremea se îmbunează. Mai vin câteva averse în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Meridionali dar vom avea şi soare pe parcursul zilei.

Joi vremea va fi schimbătoare şi după prânz aşteptam ploi cu descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Valorile termice vor creşte uşor.

Pe litoral, marți nu scăpăm de instabilitate. Aversele revin la apropierea serii şi vor fi însoţite de vânt intens, descãrcãri electrice, poate şi grindină.

Miercuri se anunţa soare în prima parte a zilei, mai târziu se adunã norii şi vin alte ploi zgomotoase.

Joi se încălzeşte şi vor domina perioadele cu soare. Norii apar în treacăt dar şansele de ploaie vor fi reduse. Briza mării va adia plăcut şi temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 27 de grade.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
România, sub cod portocaliu de ploi torenţiale. Zeci de localități au fost inundate
România, sub cod portocaliu de ploi torenţiale. Zeci de localități au fost inundate

Imediat ce expiră o avertizare de vreme rea, meteorologii emit altele noi, aşa că România este constant ameninţată de puhoaie în ultimele zile.

Furtuna a făcut ravagii în București și Ilfov. Pasaje, intersecții și bulevarde, inundate
Furtuna a făcut ravagii în București și Ilfov. Pasaje, intersecții și bulevarde, inundate

O furtună puternică adusă de un cod portocaliu de vreme rea s-a abătut peste București, în ultima oră. Apele au inundat numeroase pasaje, intersecții și bulevarde importante.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.